Carol, pe care supușii îl numesc „Cel Mult-Iubit”, pentru că i-a eliberat de sub tirania unchilor săi, ducii de Anjou, de Bourgogne, de Berry și de Bourbon, pornește acum într-o expediție militară împotriva ducelui Jean al IV-lea de Bretagne, aliatul englezilor.
Căldura este teribilă, iar Carol al VI-lea este îmbrăcat destul de gros, cu o tunică neagră de catifea și cu o scufiță roșie pe cap, de asemenea de catifea.
Regele călărește avântat, mult înaintea escortei sale, când un bărbat cu figură rătăcită țâșnește din tufișurile pădurii, apucă frâul calului lui Carol și-i strigă: „Oprește, nobile rege, nu fă nici un pas mai departe, ai fost trădat!”
Prinții din escorta regală sar în ajutorul suveranului, smulg frâul din mâinile nebunului, dar, la porunca lui Carol, îl lasă pe acesta să își continue vreme de vreo jumătate de ceas elucubrațiile. Apoi, bărbatul dispare în pădure, iar regele, tulburat își continuă drumul.
Acest episod, aparent minor, este urmat de un altul, care va schimba soarta Franței.
Ieșind din pădurea care înconjoară Le Mans, alaiul regal ajunge într-o vastă câmpie nisipoasă, la amiază, când soarele strălucește nemilos.
Un paj, care avea misiunea să poarte lancea regală, ațipește în șa și scapă arma grea peste casca unui alt paj, pedestru. Zgomotul îl scoate din toropeală pe Carol al VI-lea, încă marcat de întâlnirea cu profetul din pădure. Buimac, suveranul scoate sabia din teacă și-i lovește pe cei doi paji strigând: „Săriți, săriți, trădătorii! Încearcă să mă vândă!”
În aceeași stare de agitație extremă, Carol sare cu sabia asupra fratelui său, Ludovic I de Orleans, care scapă cu greu de loviturile furioase. Alți patru oameni din escortă nu sunt atât de norocoși și cad străpunși.
Regele se calmează cu greu. Unul dintre prinți îi ia binișor armele și îl întinde pe jos. Carol al VI-lea nu mai recunoaște pe nimeni și privește cu ochii rătăciți spre cer.
Legat fedeleș, regele este dus de urgență înapoi la castel. Toată lumea crede că se află în pragul morții. Nici vorbă. Carol al VI-lea va conduce țara în următorii treizeci de ani, cu perioade de luciditate întrerupte de crize. Porecla de „Cel Mult-Iubit” este înlocuită de „Cel Nebun”.
Franța se afundă din nou în Războiul de sută de ani cu un rege cu mintea încețoșată. Astfel, în 1420, acesta semnează Tratatul de la Troyes, în care dă practic țara pe mâna englezilor: într-adevăr, documentul stipulează că, la moartea lui Carol al VI-lea, coroana Franței să revină regelui Angliei, prin căsătoria cu fiica suveranului francez.
Va fi nevoie să apară o anume Ioana d’Arc pentru ca Franța să iasă dintr-una din cele mai grave crize ale istoriei sale, provocată de un rege nebun.
