Acum 92 de ani (1927) Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Ferdinand I, a fost proclamat Rege, începând astfel prima domnie a lui Mihai I (1927-1930).
Miercuri, 20 iulie 1927, la Castelul Pelișor de la Sinaia, Regele Ferdinand Întregitorul se stingea după o lungă suferință. Era castelul pe care il alesese ca reşedinţă după căsătoria cu Maria de Saxa Coburg Gotha.
Lăsa în urma lui o Românie la maxima ei înflorire cunoscută în istorie. A fost regele Marii Uniri din 1918. A fos regele reformei agrare şi al Constituţiei din 1923.
Pentru simţul datoriei, a fost numit “Ferdinand cel loial şi “Ferdinand Întregitorul”.
În dimineaţa zilei de 20 iulie 1927, a fost emis un comunicat oficial care anunţa moartea regelui Ferdinand I la orele 02:15.
Comunicatul oficial despre decesul regelui Ferdinand I este însoţit de o cuvântare a prim-ministrului liberal către poporul român: „Primul rege al României Mari a murit. O boală cumplită a întrerupt prematur această domnie glorioasă care a îndeplinit visul de secole al poporului nostru. Românii nu vor putea uita niciodată că regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele ţării”.
Ziarul Universul, fondat de Luigi Cazzavillan în anul 1884, a consacrat zeci de pagini funeraliilor regelui Ferdinand, un eveniment național, în care românii au condus suveranul pe ultimul său drum.
În aceeași zi, Mihai I devenea Rege, copil fiind, având mai puțin de șase ani.
Regele Mihai fiind minor, a început să-şi exercite atribuţiile Regenţa.
A fost nevoie ca un copil să devină Rege al României deoarece tatăl său, Principele Carol al României, renunțase la prerogativele de Principe moștenitor al Coroanei, se arată pe site-ul Familiei Regale.
În seara zilei de 20 iulie 1927 a avut loc şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi a Senatului, în cadrul căreia cei trei regenţi, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au depus jurământul.
”Aceste acte legislative au fost pregătite de guvernul liberal condus de Ionel Brătianu şi, cu toate exagerările vădite ale opoziţiei, era evident că adoptarea acestui act era în avantajul fruntaşului liberal. Regenţa se compunea din trei persoane: principele Nicolae, care se afla sub tutela reginei Maria şi era intimidat de personalitatea lui Brătianu, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ambii fiind devotaţi preşedintelui liberal”, menționează enciclopediaromaniei.ro.
Ziarul „Adevărul” consemna: „Ceea ce a făcut domnul Ionel Brătianu, condus de preocupări personale şi egoism politic, constituie cea mai gravă lovitură adusă principiului monarhic”.
Constantin Argetoianu remarca: „Criza dinastică a devenit peste noapte pivotul politicii româneşti. Oamenii politici şi partidele au fost supuşi unei noi clasificări şi socotiţi apţi sau inapţi pentru guvernare după cum puteau fi sau nu bănuiţi că ar favoriza o eventuală revenire a prinţului”.
Totodată, Nicolae Iorga declara: „Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”.
Treptat, Regența și-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergențele existente între formațiunile politice și, la 8 iunie 1930, a fost restaurat pe tronul României, arată enciclopediaromaniei.ro.
Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat, deoarece Constituția prevedea clar că Regele domnește până la moarte sau până la abdicare. Or Regele Mihai trăia și nu abdicase.
Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.
În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.
A doua domnie a intervenit într-un moment dramatic pentru România, în perioada dictaturii militare exercitate de generalul Ion Antonescu.
În primii ani ai domniei, rolul lui Mihai I a fost unul strict decorativ, pentru că generalul Ion Antonescu își asumase întreaga putere în stat.
