Moartea celui mai fericit președinte din lume

 

Pe 16 februarie 1899, președintele Franței, Félix Faure, moare în brațele amantei sale, în plină partidă de amor.

Félix Faure, un bărbat de 58 de ani, cu o mustață răsucită în stilul lui Guy de Maupassant, fusese ales președinte al Republicii de către o coaliție de moderați și monarhiști, pe 17 ianuarie 1895, după demisia lui Jean Casimir-Périer.

Contemporanii l-au numit pe Faure „Președintele Soare”, aluzie la „Regele Soare”, Ludovic al XIV-lea, din cauza dragostei pentru fast arătată de liderul republican.

Se povestește că, primind la Palatul Elysée o mare ducesă a Rusiei, a cerut să fie servit la masă înaintea acesteia. Cum ducesa și-a manifestat indignarea, președintele a replicat scurt: „Acesta e protocolul la curtea Franței”.

Zvonurile publice au afirmat că partenera ultimelor sale clipe de viață a fost Cécile Sorel, o actriță faimoasă în acea perioadă, scrie Hérodote.

Abia după zece ani se va afla că, în realitate, a fost vorba de o demimondenă planturoasă, de abia treizeci de ani, Marguerite (Meg) Steinheil.

Provenind dintr-o faimoasă dinastie de industriași, Japy-Peugeot, ea se căsătorise cu Adolphe Steinheil, un pictor în vogă.

Ca recompensă pentru „serviciile” nevestei aduse Republicii, artistul primise câteva comenzi oficiale, plătite gras din banii publici, astfel că operele sale mai pavoazează și azi diverse palate din Franța.

Foarte repede, pe seama sfârșitului fericit al lui Félix Faure încep să curgă anecdotele.

După ce amanta s-a eliberat din îmbrățișare, servitorii l-au cărat pe președinte în patul său.

Preotul de la biserica vecină, chemat de urgență, a întrebat la sosire:

–        Președintele mai are cunoștința?

–        Nu, a fost scoasă prin spate.

Inițiații susțin că președintele a murit cu pantalonii în vine și cu mâinile înfipte în coafura iubitei, într-o partidă de sex oral.

Înainte de a-și primi cuceririle, Félix Faure avea obiceiul să ia un drajeu de Yse, pe bază de fosfură de zinc. Acest medicament, viagra acelei epoci, avea virtutea de a stimula virilitatea, dar producea și un blocaj renal.

În ziua morții, așteptând vizita Margueritei, președintele ceruse portarului să îl anunțe cu două țârâituri ale soneriei.

Auzind cele două țârâituri, Faure înghite în grabă o pastilă de Yse. Însă era o greșeală. Nu amanta venise, ci cardinalul Richard, arhiepiscopul Parisului. După acesta, vine în vizită și Albert I, prinț de Monaco, pentru a pleda cauza căpitanului Dreyfus, lucru care îl înfurie pe președinte.

Când, în fine, portarul sună de două ori, anunțând vizita așteptată, președintele îl concediază pe prinț.

Mergând în salonul albastru, rezervat „audiențelor foarte particulare”, are timp să mai înghită, pentru siguranță, o a doua pastilă de Yse.

Aceasta îi va fi fatală.

Efectul cumulat al furiei provocate de discuția cu prințul, al dublei doze de medicament și al nerăbdării de a onora vizita oaspetei sale, îl ucid. Félix Faure sucombă pe canapea.

Georges Clemenceau, care nu îl înghițea pe președinte, a comentat sarcastic: „A vrut să trăiască asemenea lui Cezar, a murit asemenea lui Pompei”. Și a adăugat: „Félix Faure s-a întors în neant, acolo se simte ca acasă”.

Deși nu a avut nici o realizare marcantă, un mare bulevard parizian, o stație de metrou și o stradă poartă numele răposatului președinte. Plus o piatră de mormânt sugestivă la cimitirul Pere Lachaise.

În ceea ce o privește pe Meg Steinheil, femeia fatală, povestea sa nu s-a oprit în alcovul de la Elysée.

Pe 31 mai 1908, soțul și mama ei sunt descoperiți asasinați la domiciliul conjugal, în vreme ce Marguerite este găsită legată.

Suspectată de dublă crimă, ea va fi totuși achitată pe 13 noiembrie 1909, și se instalează la Londra, unde se căsătorește cu baronul Abinger.

Își va sfârși viața în lux, liniștită, la vârsta de 85 de ani.