„Nu fiecare om despre care se zice că e mort, este într-adevăr mort.
Foarte adeseori omul este numai amețit sau leșinat, e mort numai la aparență, în realitate este viu, dar manifestațiunile lui de viață sunt atât de încete încât noi cu simțurile noastre nu le putem observa.
În asemenea cazuri ușor se poate întâmpla nenorocirea de a îngropa un mort numai la aparență. Închipue-ți cetitorule să te trezești din o amețeală prin zgomotul ce-l fac bulgării de pământ pe sicriul tău! Durere, astfel de lucruri s-au întâmplat.
În luna trecută mi s-a povestit următorul caz: într-un sat preotul încă tânăr moare fără veste. Peste câteva săptămâni preoteasa de supărare moare și ea după ce roagă rudeniile să o îngroape lângă soțul ei. Când au desfăcut sicriul preotului, l-au aflat pe mort cu fața-n jos. Ce însemnează aceasta?
A fost îngropat de viu! Cel care a trebuit să-l cerceteze, dacă a fost sau nu mort, a fost un criminal și un prost. În loc să cerceteze semnele morții, de departe și-a scos pipa din gură și a ridicat pălăria, a întins mâna după colac și pițulă și zicând D-zeu să-l ierte a pus iar pipa în gură și pălăria pe cap și s-a dus p-aci încolo…
„D-na nu-i moartă”
În Brașov, înainte cu câțiva ani, moare o doamnă bătrână a unui sas. O spală, o întind și învie în ceasul îngropării. Servitoarea i-a scos pe toți afară cu preotul în frunte spunându-le că „D-na nu-i moartă”, căci ea a văzut-o mișcându-și degetul cel mic. Au crezut-o nebună pe servitoare. A doua zi s-a trezit și moarta și a adeverit ce a spus servitoarea că nu numai degetul cel mic l-a putut mișca, dar știa tot ce se petrecea lângă ea, dar nu putea vorbi.
Într-un sat din vechiul regat moare nevasta unui gospodar. Acolo sicriul cu mortul este dus descoperit la groapă. Era căldură mare. Oamenii cari duceau sicriul pe umeri au apucat pe marginea drumului pe sub meri, mai pe la umbră. Crengile au gâdilat pe moară la aparență și aceasta s-a trezit și au dus-o înapoi acasă. Peste vreo două luni nevasta iar moare. Când să plece la groapă bietul bărbat le spune oamenilor care duceau mortul: Țineți pe mijlocul drumului! Pe semne fusese o zgripțuroaică de femeie și bărbatul n-ar fi dorit să mai învie și a doua oarp. Partea glumeață a întâmplării acesteia se prea poate să nu fie decât o iscodire a vreunui vestitor rău de gură, dar partea tristă, primejdia îngropării de viu, durere prea adeseori se adeverește”.
