Dakar fusese construit la apogeul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Marea Britanie. Când a fost lansat la apă, în 1943, a primit numele de HMS Totem.
După război, scrie History, submarinul a fost modificat, fiind lungit cu patru metri și eliminându-i-se o partea din puntea de arme de foc.
Israelul a achiziționat de la britanici submarinul modificat, împreună cu alte două, în 1965.
Pe 10 noiembrie 1967, marina israeliană l-a lansat oficial sub numele de Dakar. După o serie de teste în apropierea coastelor Scoției, Dakar trebuia să meargă la Haifa, în Israel, pentru o ceremonie oficială, la începutul lui februarie.
În drum spre Haifa, submarinul trebuia să își comunice zilnic poziția prin radio către centrul de comandă din Israel.
În timp ce trecea prin Gibraltar și se îndrepta spre Marea Mediterană, căpitanul Ya’acov Ra’anan, comandantul Dakar, a cerut permisiunea de a sosi la Haifa în zorii zilei de 28 ianuarie.
Totuși, pe 24 ianuarie, Dakar a trecut pe lângă insula Creta și și-a transmis poziția prin radio pentru ultima dată.
A mai venit un semnal de la Dakar după miezul nopții de 25 ianuarie. Și apoi nimic. După ce semnalele submarinului au dispărut, s-au făcut nenumărate încercări de a contacta nava în timpul zilei.
În ziua următoare, a fost lansată o operațiune internațională de căutare și salvare. Forțe americane, elene, turce și libaneze au încercat timp de cinci zile să îl găsească pe Dakar. Zadarnic. Apoi căutările au fost abandonate.
Israelul și-a continuat însă cercetările singur până pe 4 februarie.
În ciuda unor speculații că Dakar ar fi fost deliberat scufundat, cauza exactă a dispariției submarinului rămâne un mister.
Israelul a declarat ziua de 4 martie zi de doliu, iar cei 69 de marinari de la bordul navei au fost declarați morți potrivit legii religioase iudaice.
Un monument în memoria echipajului a fost ridicat la cimitirul național Muntele Herzl din Ierusalim.
Epava Dakarului a fost în cele din urmă descoperită în 1999, între insulele Creta și Cipru, la o adâncime de circa 3000 de metri.
Cauza naufragiului rămâne necunoscută. Cercetările arată însă că echipajul de la bord nu a luat nici o măsură de urgență înainte ca nava să se scufunde, depășind adâncimea maximă. Coca s-a rupt din cauza presiunii, iar nava și-a continuat scufundarea până la fund.
Șocul loviturii a eliberat baliza de urgență. Aceasta a plutit timp de un an, până când a ajuns la țărm.
