Misterul mumiei lui Ramses al II-lea

 

Al treilea faraon a celei de-a XIX-a dinastii egiptene este considerat adesea cel mai important conducător al Noului Imperiu.

Se crede că Ramses al II-lea s-a suit pe tron la sfârșitul adolescenței, a condus Egiptul timp de 66 de ani, din 1279 până în 1213 î.Hr. și a murit în jurul vârstei de 90 de ani.

A fost înmormântat în Valea Regilor, însă ulterior corpul său a fost mutat de mai multe ori, din cauza jafurilor. A fost descoperit în 1881 și se află acum expus la Muzeul Egiptean.

Documentarul „Ramses al II-lea: Marea Călătorie” de pe fluxul Amazon Prime dezvăluie cum a fost nevoie de mai bine de 200 de ani pentru a dezlega enigma locului unde a fost ascunsă mumia faraonului.

După perioada antică, interesul pentru mormântul faraonului a reapărut abia în secolul al XIX-lea, în urma campaniei militare a lui Napoleon Bonaparte în Egipt.

În 1798, Bonaparte merge în teritoriile otomane din Egipt și Siria pentru a apăra interesele comerciale franceze, pentru a încheia o alianță cu Tipu Sultan, regele din Mysore, și a slăbi accesul britanicilor în India. Nu în ultimul rând, expediția a avut și un caracter științific.

Campania s-a încheiat cu înfrângerea lui Napoleon și evacuarea trupelor francez din regiune. Însă, pe plan științific, ea a fost rodnică. Descoperirea Pietrei din Rosetta va marca începutul egiptologiei.

Publicarea începând cu 1809 a unei monumentale serii de volume, cu titlul „Descrierea Egiptului”, la care contribuie 160 de oameni de știință declanșează un val de „egiptomanie” fără precedent în Europa. Vechea civilizație egipteană era expusă în toată splendoarea sa.

Pe valea Nilului se înregistrează o invazie de diplomați, oameni de afaceri, aventurieri, negustori de antichități și reprezentanți ai muzeelor.

Această goană după bogățiile faraonilor a dus și la o competiție arheologică între francezi și britanici, arată documentarul citat.

În această atmosferă de emulație, consilierul britanic Henry Salt vizitează în 1817 mormântul lui Ramses al II-lea.

Intențiile sale erau de a descoperi sarcofagul faraonului și comoara care îl însoțea. Sarcina nu s-a dovedit ușoară. Culoarul de acces era în întregime blocat de depozite de sedimente.

Au fost degajați mai bine de 60 de metri din mormânt, însă munca începută de Salt va fi continuată după mai bine de un deceniu de o nouă expediție.

În 1829, ajunge la fața locului o expediție franco-toscană.

În Franța, Primul Imperiu se prăbușise cu 15 ani în urmă. A doua restaurație a monarhiei îl readusese pe tron pe Carol al X-lea.

El este cel care finanțează expediția științifică în Egipt, în colaborare cu Marele Duce de Toscana.

Această expediție a fost condusă de Jean-François Champollion, care tocmai descoperise cheia interpretării hieroglifelor, și de Ippolito Rosellini, un tânăr universitar italian.

În 1843, regele Prusiei, Frederic Wilhelm al IV-lea îl trimite și în Valea Nilului pe egiptologul Carl Richard Lepsis.

În 1844, acesta reușește să ajungă cu săpăturile până la camera funerară a mormântului lui Ramses al II-lea.

Însă camera aurită era goală: mumia faraonului nu se mai afla acolo.

În mormânt sunt descoperite doar câteva obiecte funerare fără mare importanță.

Experții cred că trupul lui Ramses al II-lea a fost inițial înmormântat în Valea Regilor, așa cum era obiceiul pentru un faraon, însă preoții egipteni l-au mutat ulterior într-un loc secret, pentru a fi ferit de jefuitori.

În 1881, mumia lui Ramses al II-lea este descoperită în cele din urmă într-o ascunzătoare la Deir el-Bahri, împreună cu alte peste 50 de mumii ale unor nobili și conducători.

În 1974, arheologii au remarcat deteriorarea sa și au dus mumia la Paris, unde a fost tratată de o infecție fungică.

Trupul lui Ramses al II-lea se află acum la Muzeul Egiptean.