Tabloul cu trei fețe al lui Johannes Gumpp se află expus la Florența, în așa-numitul „Coridor Vasari” care duce spre Palatul Ufizzi.
Este o operă de artă șocantă, atât din punct de vedere estetic, cât și al conținutului.
Șocul estetic este provocat de faptul că tabloul, pictat în 1646, conține trei capete identice, văzute din trei unghiuri diferite.
Din punct de vedere al conținutului, sunt multe observații de făcut.
Pentru a crea un autoportret, un artist are nevoie de o oglindă în care să-și privească chipul și a-l reproduce. Meșteșugarii venețieni fabricaseră primele oglinzi de sticlă din istorie în atelierele de la Murano, în secolul al XV-lea. Cu toate acestea, la jumătatea secolului XVII, ele continuau să fie foarte scumpe. Despre Contesa de Fiesque se spune că a dat o întreagă fermă pentru o oglindă de sticlă.
Prima întrebare este deci: cum reușise Gumpp să-și procure oglinda de sticlă care apare în tablou și care i-a servit la pictarea autoportretului.
A doua întrebare este de ce a inclus în pictură oglinda? De obicei, artistul pictează doar ceea ce vede în oglindă, nu și acest obiect. Din acest punct de vedere, Gumpp este autorul unei inovații estetice majore, care a rămas o raritate până în zilele noastre. Artistul american din secolul XX, Norman Rockwell, este unul dintre puținii care a mai folosit această tehnică, inclusiv într-o evidentă parodie a lucrării lui Gumpp.
Ciudățenia operei pictorului austriac nu se oprește aici. Nu doar că în tablou apare oglinda de care se folosește pentru a se picta, dar apare și autoportretul pe care și-l face. Straniu, însă, deși în tablou apar trei capete, se văd doar două fețe: cea din oglindă și cea din tablou. Aceasta, deoarece pictorul stă cu spatele.
S-au făcut multe speculații despre semnificația celor trei capete. A vrut artistul să evoce vârstele sale: tinerețea, maturitatea și bătrânețea? Cea din urmă, întoarsă cu spatele, pentru că pictorul nu a ajuns la acea vârstă…
Sau Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh?
O altă ciudățenie o reprezintă faptul că pe lângă Gumpp, în pictură apar și două animale: un câine și o pisică. Spre deosebire de fețele perfect calme și impasibile ale omului, animalele par să se afle în război una cu alta. O nouă metaforă?
Altă enigmă este reprezentată de privirile triplului personaj uman. Chipul din oglindă al lui Gumpp se uită înapoi la pictor. Dar chipul din tablou nu se uită la autorul său ci în afară: la privitor.
În fine, un mare semn de întrebare îl ridică inscripția de pe bucata șifonată de hârtie din partea de sus. Deși se știe că tabloul a fost pictat în 1646, când Gumpp avea 20 de ani, pe hârtie se vede scris clar anul 1676.
Toate aceste enigme nu și-au găsit încă răspunsurile, iar acest lucru nu face decât să sporească aura de mister care învăluie tabloul și pe autorul său.
