MER a fost înregistrat în registrul partidelor politice cu nr. 2 din 11 ianuarie 1990. Formaţiunea ecologistă şi-a încetat activitatea la 26 septembrie 1998.
Primul Congres al noii formaţiuni ecologiste a avut loc în aprilie 1990, care a aprobat platforma MER cu care s-a participat la primele alegeri generale libere (prezidenţiale şi legislative) din mai 1990, notează „Dicţionarul partidelor şi coaliţiilor politice şi al uniunilor entice din România”, editat de Agenţia Naţională de Presă Rompres, 1993.
În guvernul Stolojan
Prima Conferinţă Naţională a avut loc în aprilie 1991, prilej cu care s-a hotărât coordonarea activităţii împreună cu Partidul Umanist Ecologist de la Arad şi Partidul Democrat Ecologist din Turda.
În octombrie 1991, MER a participat la formarea guvernului Theodor Stolojan, obţinând conducerea Ministerului Mediului, un post de secretar de stat în Ministerul Învăţământului şi unul de subsecretar de stat la Ministerul Industriei.
Al doilea Congres al MER a avut loc în mai 1992, care a aprobat Platforma-Program pentru participarea la alegerile generale din septembrie 1992. Congresul extraordinar din iunie 1993 a aprobat actualizări ale Statutului şi Platformei-Program, absorbţia Partidului Naţional Ecologist de către MER şi Platforma-Program de guvernare, remarcându-se ca singurul partid extraparlamentar care a prezentat un astfel de program.
Conform Platformei-Program şi Statutului aprobat de Congresul extraordinar din iunie 1993, MER se definea ca un partid ce reunea cetăţeni români ale căror interese se împletesc cu idealurile doctrinei ecologiste privind echilibrul naţional, socio-economic şi spiritual, folosind metode morale prin acţiunea politică.
MER se declara formaţiune politică care acţiona în plan politic, economic, social, ştiinţific şi spiritual în conformitate cu doctrina ecologistă, doctrină tolerantă, în acelaşi timp, faţă de alte doctrine cum sunt cea liberală, creştin-democrată şi social-democrată. MER se opunea, potrivit documentelor de partid, doctrinei comuniste şi curentelor extremiste.
Dispariția
După alegerile din 1990, MER a fost al patrulea partid parlamentar, după Frontul Salvării Naţionale (FSN), Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), formaţiunea ecologistă având ca siglă „Bradul”.
La alegerile generale din septembrie 1992, MER a obţinut un număr de circa 225.000 de voturi (2,88%), nerealizând pragul minim de 3% pentru a avea reprezentanţi în Parlament.
La alegerile locale din iunie 1996, MER a obţinut 180.259 de voturi (2,11%), notează http://alegeri.roaep.ro.
Formaţiunea ecologistă şi-a încetat activitatea la 26 septembrie 1998.