Primul său sezon în alb-albastru a însemnat și primul titlu de campioană al Universității.
Costică Ștefănescu a fost căpitanul alb-albaștrilor mai bine de un deceniu, în perioada de vârf a Craiovei Maxima.
A purtat tricoul Științei între anii 1973-1986.
Are 490 de meciuri în Liga 1 și 19 goluri, precum și 66 selecții în naționala României.
A câștigat trei titluri de campion cu Universitatea și de cinci ori a ridicat Cupa României.
A debutat în prima ligă de fotbal în 1969, la Steaua, unde juca mijlocaș.
La Universitatea Craiova, Adrian Păunescu i-a sugerat antrenorului Constantin Oțet, la un meci amical, să-l folosească o repriză libero.
Au suficiente 45 de minute pentru ca România să se pricopsească cu, probabil, cel mai bun libero din istoria fotbalului românesc.
Despre el, Ioan Chirilă spunea: „Ai mereu impresia că şi-a uitat valiza-diplomat pe o masă de conferinţă, la Geneva sau Stockholm.
Vorbeşte puţin şi asta îndeosebi în anii de când e căpitan la Craiova şi la echipa naţională.
Îşi cântăreşte greu cuvintele.
În faţa lui, glumele devin întotdeauna mai pudice. Până şi Cârţu se supune acestei reguli.
Deseori, lasă impresia că este şeful unei brigăzi de şoc, care se bate pentru a asigura rezistenţa digului în timpul unor inundaţii”.
Costică Ştefănescu s-a născut la 26 martie 1951, în Bucureşti.
A jucat la echipele de fotbal Steaua Bucureşti (1968-1973), Universitatea Craiova (1973-1986) şi la FCM Braşov (1986-1988).
În competiţiile UEFA a jucat de 53 de ori şi a înscris un gol.
A fost selecţionat de 66 de ori în echipa naţională de fotbal a României, debutând la 14 august 1977, într-un meci contra Cehoslovaciei.
Ca antrenor, a avut o carieră de peste 25 de ani, pregătind echipe precum FC Braşov, Steaua, Poli Timişoara şi Universitatea Craiova.
Ultima echipă antrenată de el a fost Al-Jaish Syria din Damasc
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate.
Costică Ştefănescu pe 20 august 2013. Suferea de cancer şi s-a aruncat de la etajul cinci al unei rezerve din Spitalul Militar din Capitală, unde era internat.