Printre documentele secrete au găsit şi o listă cu personalităţi ale României care fuseseră corupte de germani pentru a influenţa intrarea ţării noastre în război alături de Puterile Centrale.
Predată premierului Ion I.C. Brătianu, lista nu a fost făcută publică.
De asemenea, în safe-ul fostului director general al societăţii petroliere Steaua Română, Alfred Gunther sau Guenther, a mai fost descoperit un dosar cu peste 200 de nume de politicieni, funcţionari, oameni de afaceri, ziarişti, oameni de cultură etc. care fuseseră cumpăraţi de spionii Puterilor Centrale.
După Primul Război Mondial, lista lui Günther, în care erau consemnate sumele care fuseseră destinate unor politicieni români, cât şi tot mecanismul care servise la cumpărarea presei, cu scopul de a declanşa o campanie care să fie favorabilă intrării Regatului României alături de Puterile Centrale în război, a fost folosită pentru răfuieli politice şi răzbunări.
Mille incoruptibilul
De remarcat că deşi reuşiseră cumpărarea unor jurnalişti de la Adevărul, proprietarul acesuia Constantin Mille nu putuse fi corupt.
Aşa, că în primăvara lui 1919, când se punea problema unei amnistii, acesta îşi permitea să scrie:
„Aceia din lumea politică, cari în timpul neutralităţei au fost contra sentimentului naţional, cari au luat bani de la nemţi, cari sunt trecuţi în lista lui Guenther, cari apoi, când duşmanul a intrat în ţară, i-a dat concurs ca să de iluziunea lumei că România cucerită era un fel de guvernământ legal, în sfârşit aceia cari, direct ori indirect, au dat concurs guvernului Marghiloman, pentru a face sub ocupaţia germană un simulacru de guvern român, în realitate german.
Dacă am avea tribunale adevărat revoluţionare pe toţi aceştia i-aş condamna fără milă. Chiar şi pe ziariştii cari au dat concursul lor intelectual, fie nemţilor, fie guvernului Marghiloman.
Ne ţinem însă de lege. Dacă aceasta este starea juridică a acestor oamnei, o condamnare va fi greu de obţinut.
Îi condamnă opinia publică, dar legile nu-i pedepsesc. Sunt desigur excepţiuni pentru aceia cari au făcut fapte concrete.
De pildă aceia cari au silit – vorba vine – pe Mitropolitul Primat să iscălească cunoscuta Chemare. Ceilalţi, din nenorocire, sunt acoperiţi de condica penală. Va fi greu instrucţiei să găsească fapte contra lor.
Lucrul acesta l-am văzut în procesul ziariştilor. Oamenii aceia s-au făcut vinovaţi de a se pune în serviciul Komandaturei germane, dar ei pot invoca credinţele lor şi delicte de opiniune nu există.
Dar dacă se găsesc fapte contra acestor ticăloşi – şi scriu cuvântul de ticăloşi dându-mi seama de ceea ce scriu, oamenii aceştia trebuie pedepsiţi fără milă.
Dar dacă nu există act de trădare, ceea ce în condica penală se chiamă trădare, atunci nu-i nimic de făcut.
Şi trebue de făcut o constatare tristă: Eu am venit din străinătate foarte bătăios contra trădătorilor. Îmi ziceam că dacă legea nu-i condamnă, societate română îi va arunca ca pe nişte ciumaţi din sânul ei. Nu este astfel.
Societatea română trăeşte în cea mai urâtă promiscuitate. Trădători şi oameni cari şi-au făcut datoria îi vedem pătrunzând pretutindeni, la cluburi, în localurile publice, în familii.
N-a rămas tot d. Marghiloman vice-preşedinte al Jockei-Clubului care President e regele? În această stare de lucruri, ce este de făcut? Să fie pedepsiţi cei cu vinovăţie patentă şi să se dea amnistia generală tuturor celorlalţi”.
Registrul ticăloşiei româneşti din timpul neutralităţii
Ziaristul şi scriitorul Ion Rusu Abrudeanu scria la 1921: ”Acest celebru dosar, în jurul căruia s-a făcut de la 1917 încoace atâta zgomot, făcând să tremure de mustrare şi de ruşine multe conştiinţe dubioase care s-au plecat în faţa puterii aurului de la Berlin, Viena şi Budapesta, în momentele cele mai grele pentru neamul nostru (…)
Ce este dosarul Günther ?
– Răspund: nici mai mult, nici mai puţin decât registrul ticăloşiei româneşti din timpul neutralităţii României sau, cu alte cuvinte, oglinda tuturor conştiinţelor slabe, care s-au lăsat a fi cumpărate cu aur nemţesc sau unguresc spre a îndruma politica ţării în făgaşul intereselor germano-maghiare şi, deci, în contra aspiraţiilor naţionale ale neamului nostru.
Într-adevăr, numai cine a trăit în vâltoarea frământărilor penibile din anii neutralităţii României şi a participat la lupta pe viaţă şi pe moarte dintre curentul naţionalist, pătruns de îndatoririle adevărate ale neamului, şi puhoiul corupţiei germane, care căuta să înăbuşe prin puterea aurului, prin intrigă şi prin mijloace laşe orice încercare de afirmare a conştiinţei naţionale, numai acela poate aprecia tristul adevăr al realităţii brutale, care se desprinde până din cea din urmă literă a dosarului Günther”.
Tatăl, tovarăș de luptă cu Avram Iancu
Ion Rusu Abrudeanu (foto) s-a născut la Abrud pe 14 decembrie 1870. Tatăl său a fost tovarăș de luptă a lui Avram Iancu, iar mama sa vară primară cu Iulia Faliciu soția lui B.P.Hașdeu.
A fost elev al școlii primare din Abrud – sat, iar gimnaziul și liceul le-a urmat la Brad, Sibiu și Brașov (unde-și ia bacalaureatul în anul 1888).
A fost timp de 5 ani (1890 – 1895) redactor la Tribuna din Sibiu. Se stabilește apoi la București unde lucrează la ”Timpul”, ”Adevărul”, ”Dimineața”, ”Conservatorul”. A înființat și condus revista ”România ilustrată” (1900 – 1914). A fost membru al P.N.L. fiind ales deputat de Alba, în 1922 și 1927 și apoi senator de Alba 1931 – 1932.
A fost un luptător, cu arma condeiului pentru drepturile românilor transilvăneni. Va fi prieten bun și sprijinitor al lui Aurel Vlaicu; în 1913 este prezent la turneul actorilor români în Transilvania (Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Făgăraș, Abrud, Orăștie, Oradea).
Din opera sa amintim: ”Habsburgii, Ungurii și Românii” (1915); ”Pacostea rusească” (1920), ”Miron Cristea” (1921); ”Moții, calvarul unui popor eroic dar nedreptățit” (1928); ”Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi” (1933), ”Tragedia aurului. Narațiune istorică din antichitatea daco-romană” (1934).
S-a stins din viață la 21 august 1934 fiind înmormântat în Cimitirul Belu din Capitală.
