Este luată în căsătorie de către împăratul Teofil al Bizanțului (829-842), după ce emisarii imperiali trimiși de el identificaseră șapte fete pe care le considerau potrivite a fi împărătese și le dăruiseră câte un măr.
Fetele au fost chemate apoi la palat și au fost întrebate de Teofil ce făcuseră cu darul primit. Șase dintre ele au spus că l-au mâncat; Teodora în schimb a adus cu sine două mere, spunând:
„Mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ți-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ți-l voi dărui.”
Căsătoria Teodorei cu Teofil are loc pe 4 mai 830. Au avut împreună șapte copii, doi băieți și cinci fete.
Însă, din cauză că Teofil făcea parte din tabăra iconoclaștilor, în vreme ce soția sa cinstea icoanele, între cei doi soți apar neînțelegerile.
Teofil va emite două edicte, primul în 831, al doilea în 838, care impuneau distrugerea icoanelor și pedepsirea drastică a celor care le cinsteau.
Tot Teofil numește ca patriarh al Constantinopolului pe Ioan Grămăticul (837-843), un iconoclast radical, și convoacă un sinod în biserica din Vlaherne, în care se aruncă anatema asupra tuturor celor care cinsteau sfintele icoane.
Pe 22 ianuarie 842, împăratul Teofil moare și prigoana iconoclastă ia sfârșit.
Cum fiul său, Mihail al III-lea, nu avea nu avea decât patru ani, Teodora urcă pe tron ca regentă.
Dorind să restabilească cultul icoanelor, Teodora convoacă în martie 843 un sinod în Palatul Kanikleion, sediul cancelariei imperiale, și este ales un nou patriarh, Metodie.
Acesta alcătuiește un document, „Synodicon”, care cuprindea învățătura ortodoxă a Bisericii și condamna toate ereziile.
Pe 11 martie 843, este restabilit cultul icoanelor.
Cum sinodul de la Constantinopol s-a ținut în ajunul primei duminici a Postului Mare, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei, amintind de biruința Bisericii asupra tuturor ereziilor.
Mai târziu, din cauza luptelor intestine și a intrigilor pentru putere din imperiu, Sfânta Teodora se retrage la Mănăstirea Gastria, părăsind puterea cu noblețe, după ce depune în mâinile Senatului sumele de bani pe care guvernarea ei înțeleaptă le adusese în vistieria statului.
Trece la cele veșnice împăcată pe 11 februarie 867.
