Şi-a făcut studiile la Facultatea de Medicină din Paris, unde, în 1839, a devenit doctor în medicină şi chirurgie.
La întoarcerea în ţară a fost numit „medic de despărţământ” la „culoarea de negru” în Bucureşti (1839-1848) şi la Spitalul „Pantelimon” (1847).
Medicul şi omul politic Nicolae (Creţulescu) Kretzulescu, membru titular al Societăţii Academice Române; preşedinte al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române, a participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind trimis de Guvernul Provizoriu să medieze o înţelegere româno-maghiară contra Rusiei şi a făcut parte din comisia stabilită pentru redactarea Constituţiei.
Exilat la Istanbul
După înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, a fost exilat în Imperiul Otoman, unde a devenit medic la Spitalul militar „Kuleli” din Istanbul.
Revenind în ţară, în 1851, a lucrat la Spitalul „Colţea”, iar în 1855 a fost numit efor al spitalelor din Bucureşti.
De-a lungul anilor a ocupat demnităţi importante: ministru la Departamentul din Lăuntru (1857-1858), ministru de Finanţe (1857-1858, 1865-1866, 1871), ministru de Interne (1859, 1862-1863, 1866), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1859, 1862-1863, 1865-1866), ministru al Justiţiei (1862-1863, 1863, 1871), ministru al Lucrărilor Publice (1866, 1871-1873), ministru al Industriei, Agriculturii şi Lucrărilor Publice (1865-1866), ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1879-1880), trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Roma (1880-1881), St. Petersburg (1881-1886) şi Paris (1891-1893), preşedinte al Senatului (1889-1890).
Şcoala de Mică Chirurgie de la „Colţea”
A fost iniţiatorul învăţământului medical în Muntenia şi unul dintre animatorii vieţii ştiinţifice româneşti din a doua jumătate a secolului XIX.
În ianuarie 1842, ca urmare a strădaniilor sale, s-a deschis Şcoala de Mică Chirurgie de la „Colţea”.
Nicolae Kretzulescu este şi autorul unui „Manual de anatomie descriptivă” (1843), primul de acest gen în limba română, în care a pus bazele terminologiei anatomice româneşti.
S-a numărat printre cei mai activi susţinători ai organizării instituţiilor culturale ale ţării (Arhivele Statului, muzee) şi ai înfiinţării Societăţii Academice Române.
A fost membru titular al Societăţii Academice Române (9 sept. 1871), preşedinte al Societăţii Academice Române (18 aug. 1872-16 aug. 1873) şi preşedinte al Academiei Române (29 mart. 1895-1 apr. 1898), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Societăţii Academice Române (1874-1879) şi al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1879-1882, 1889-1893).
Sursa: Agerpres
