S-a specializat pe lângă Statul Major al armatei franceze şi în cadrul Şcolii Politehnice din Paris, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
Matematicianul şi istoricul Ştefan Fălcoianu s-a născut la 6 martie 1835, la Bucureşti.
A fost profesor la Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti, director general în Ministerul de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de Război (1884-1886), secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice, director general al Poştelor şi Telegrafului, director general al Căilor Ferate Române.
În calitate de şef al Statului Major al Armatei de operaţii, a luat parte la Războiul de independenţă (1877-1878), participând la luptele de la Plevna, Rahova, Smârdan şi Vidin, şi a fost decorat cu ordine şi medalii („Steaua României”, „Virtutea Militară”, „Coroana României”, „Crucea Trecerii Dunării”).
Cetatea Bucureștilor
Ca șef al Marelui Stat Major și ministru de Război (1884-1886), a avut un rol semnificativ în perfecționarea sistemului de apărare a Romaniei, în elaborarea și aplicarea Legii asupra organizării comandamentelor militare (1882), în elaborarea și aplicarea Legii asupra administrației militare (1883), înfiintarea celor patru corpuri de armată în locul diviziilor militare teritoriale (1882-1884), demararea lucrărilor pentru Cetatea Bucureștilor și a regiunii fortificate Focșani-Nămoloasa-Galati, înființarea Consiliului Superior al Armatei (1878), înființarea Comitetului Consultativ de Stat Major. Sub mandatul său s-a adoptat Decretul de organizare a Marelui Stat Major, pe baza normelor moderne, de tip prusian, și a învățămintelor din 1877-1878.
În anul 1892 a devenit general de divizie. A avut preocupări în domeniul armamentului, fortificaţiilor, dar mai cu seamă în cel al istoriei, principala sa lucrare fiind „Istoria răsboiului din 1877-1878 ruso-româno-turc” (1895), concepută şi predată sub formă de lecţii la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti.
La 13 septembrie 1876 a devenit membru titular al Societăţii Academice Române; vicepreşedinte al Academiei Române (5 apr.1886-16 apr.1888; 15 apr. 1891-1 apr. 1892;1 apr. 1898-14 apr.1899).
Opera vieții sale rămâne Școala Superioară de Război, astăzi Universitatea Naționala de Apărare, înființată la 8 august 1889, unde el însuși a oficiat. Este și fondator al revistei „România Militară”.
A murit la Bucureşti, la 22 ianuarie 1905, la Bucureşti.
