Masacrul din praznicul Cuvioasei Parascheva, la Moisei

 

Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului Maramureș, la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus, a fost printre primele așezări românești care au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940.

Se împlinesc 75 de ani (1944) de când avea loc Masacrul de la Moisei, când unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români.

La 14 octombrie 1944, trupele maghiare ale lui Miklos Horthy aflate în retragere pe Valea Izei, au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal care duce spre Borșa.

Au fost identificate 31 de victime, dintre care două au rămas în viață.

Cei doi supravieţuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu.

„Un raport al Secretariatului de Stat pentru Naționalități, privind situația din Ardealul de Nord pentru numai două luni de ocupație horthystă (30 august 1940-1 noiembrie 1941), menționează sec: 919 omoruri, 1.126 schingiuri, 4.126 bătăti, 15.893 arestări, 124 profanări, 525 devastări colective și individuale și 218. 919 expulzări de ardeleni români peste linia de demarcație tăiată în trupul țării de Dictatul de la Viena.

În această statistică nu este cuprins și masacrul de la Moisei. El s-a produs la finele războiului, în ziua de 14 octombrie 1944, de praznicul Cuvioasei Parascheva, pe la orele 17.00”, scrie basilica.ro.

„Este vorba despre 29 de victime, dar se pare că au fost 30 sau 31, din care 14 sau 15 au fost împușcate în această casă, restul într-o alta, aflată pe locul unde este acum grupul statuar al eroilor de la Moisei, realizat de Vida Gheza. Cei uciși erau țărani români din Mureș, Cluj, Sălaj și Maramureș și făceau parte din detașamentele de muncă forțată. Lucrau la drumuri forestiere, la lucrări genistice pentru armata ocupantă, din Munții Copilașului.

La finele celui de-al Doilea Război Mondial, ei au dorit să devină liberi cu câteva zile mai devreme. Dar au fost prinși de către trupele horthyste în retragere și ținuți două săptămâni nemâncați într-o casă din Vișeul de Sus. În dimineața zilei de 14 octombrie 1944, au fost încărcați în două camioane militare, păziți de acei tabor-cenderi din armata horthystă, și aduși aici în Moisei, înghesuiți în cele două case, asupra lor trăgându-se pe geam și pe uși”, a declarat Vasile Hojda, directorul Școlii Gimnaziale „Dragoș Vodă” din Moisei, pentru sursa citată.

Propaganda comunistă a făcut din ei partizani, care ar fi luptat pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Horthyștii i-au considerat însă trădători ai statului ungar.

„De aceea fuseseră arestați și duși în lagărul de muncă forțată de la Leordina. Dar ei nu au fost nici una, nici alta. Erau oameni simpli, ridicați din satele lor fără vină. Când comandantul lagărului, Bodonyi Kalman, a plecat la spitalul din Satu Mare, oamenii au părăsit lagărul, încercând să ajungă la casele lor. Dar au fost prinși și masacrați, cum am arătat”, mai scrie basilica.ro.

În aceeași noapte, militarii au incendiat satul şi au ars circa 300 de case. Deasupra gropii comune a fost înălțată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani de un obelisc din piatră.

Despre masacrul de la Moisei ne aminteşte acum, pe o colină, dincolo de calea ferată şi 44 de trepte din piatră, un altar solar străjuit de 12 stâlpi-oameni, oameni-măşti, care parcă strigă lumii să nu mai fie ucişi oameni nevinovaţi, să nu mai fie închişi oamenii în ţarcuri, să nu mai fie trimişi tinerii la războaie, să nu se mai dea foc caselor oamenilor, să nu mai existe lagăre ale morții.