În toamnă, Malcolm Clarke, un fermier influent din Montana, îl acuzase pe un războinic Blackfeet, pe nume Owl Child, că i-a furat niște cai.
L-a pedepsit pe curajosul indian cu o biciuire brutală.
Ca răsplată, Owl Child și mai mulți aliați ai săi i-au ucis pe Clarke și pe fiul acestuia, apoi au fugit spre nord pentru a se alătura unei trupe de Blackfeet rebeli, aflată sub conducerea unui șef din regiunea muntoasă. Revoltați și înspăimântați, oamenii din Montana au cerut ca Owl Child și aliații săi să fie pedepsiți, iar guvernul a răspuns ordonând forțelor aflate sub comanda maiorului Eugene Baker la Fort Ellis (lângă Bozeman, Montana) să-i prindă.
Întărindu-și unitățile de cavalerie cu două grupuri de infanterie din Fort Shaw, lângă Great Falls, Baker și-a condus trupele în vreme de iarnă, sub zero grade, spre nord în căutarea rebelilor.
Soldații au raportat mai târziu că Baker a băut foarte mult pe tot parcursul marșului.
Pe 22 ianuarie, Baker a descoperit un sat de-a lungul râului Marias și, amânându-și atacul până a doua zi dimineață, și-a petrecut seara bând din greu.
În dimineața zilei de 23 ianuarie 1870, Baker le-a ordonat oamenilor săi să înconjoare tabăra în pregătirea atacului.
Pe măsură ce s-a luminat, cercetașul lui Baker, Joe Kipp, a recunoscut că desenele pictate pe lăzile din piele de bivol erau cele ale unei trupe pașnice de Blackfeet, condusă de Heavy Runner.
Kipp și-a dat repedede că șeful de la munte și Owl Child trebuie să fi mirosit că soldații se apropiau și își mutaseră tabăra de iarnă în altă parte. Kipp s-a grăbit să-i spună lui Baker că grupul din tabără nu era cel pe care-l căutau, dar Baker ar fi răspuns:
„Asta nu face nicio diferență, o grupă sau alta dintre ei; toți sunt Piegans [Blackfeet] și noi îi vom ataca”.
Baker a ordonat apoi unui sergent să-l împuște pe Kipp dacă ar fi încercat să avertizeze tabăra unde dormeau pașnicii Blackfeet și a dat ordinul de atac.
Soldații lui Baker au început să tragă orbește în sat, prinzându-i pe nativii americani pașnici, cu totul nevinovați, fără apărare.
Până la sfârșitul atacului, Baker și oamenii săi au ucis, după cea mai credibilă estimare, 37 de bărbați, 90 de femei și 50 de copii.
Dărâmând corturile cu supraviețuitori înspăimântați aflați înăuntru, soldații le-au dat foc
O parte din Picioarele Negre a ars de vii, ca și cantitățile mici de hrană pe care le aveau pentru iarnă.
Baker a capturat inițial aproximativ 140 de femei și copii ca prizonieri pentru a-i duce la Fort Ellis, dar, când a descoperit că mulți erau bolnavi de variolă, i-a abandonat pentru a înfrunta iarna fără hrană și adăpost.
Când s-a aflat despre masacrul lui Baker (acum cunoscut sub numele de masacrul de pe Marias) în Est, mulți americani au fost revoltați.
Un congresman furios l-a denunțat pe Baker, spunând că „civilizația se înfiorează la ororile de acest fel”.
Superiorii lui Baker, totuși, i-au susținut acțiunile, la fel ca și oamenii din Montana, un jurnalist numindu-i pe criticii lui Baker „namby-pamby, cu vechi apucături de servitoare”.
Nici Baker, nici oamenii săi nu s-au confruntat cu o curte marțială sau cu alte acțiuni disciplinare.
Indignarea publică a luat proporții.
Președintele Ulysses S. Grant a decretat că de atunci înainte toți indienii trebuie socotiți mai degrabă civili decât soldați.
Sursa AICI
