Evenimentul Istoric > Articole online > Margaret Thatcher s-a opus reunificării germane după prăbuşirea Zidului Berlinului
Articole online

Margaret Thatcher s-a opus reunificării germane după prăbuşirea Zidului Berlinului

Ea a susţinut că omologul său german, cancelarul Helmut Kohl, dorea ca Germania să îşi extindă teritoriul, temându-se că asta va aduce noi conflicte în Europa.

Cu toate că Germania a fost, alături de Franța, una din fondatoarele a ceea ce avea să devină Comunitatea Europeană, iar ulterior Uniunea Europeană, preşedintele Franţei Francois Mitterrand și Thatcher, conducând țările învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, încă se mai temeau de ideea unei Germanii puternice.

Mitterrand ajunsese practic să regrete căderea zidului Berlinului. Pe lîngă contacte frecvente cu Thatcher pentru a vedea cum poate fi oprită reunificarea Germaniei, Mitterrand a mers să se întâlnească cu Gorbaciov special despre asta, ba chiar și cu liderii Germaniei comuniste RDG/DDR, scrie şi moldova.europalibera.org.

În opinia lui Thatcher, era vital ca Germania să fie ancorată în Comunitatea Europeană, pentru că, odată cu unificarea germană, influenţa sa urma să fie mai mare decât a Franţei, Spaniei şi Italiei la un loc.

Thatcher a lăsat să se înţeleagă că o astfel de evoluţie ar fi avut un impact negativ suplimentar asupra Uniunii Sovietice, care începea să se prăbuşească, scrie irishtimes.com.

Europa liberă aminteşte, în acest context, faptul că reunificarea Germaniei a adus în mod automat Germania de est în Comunitatea Europeană și în NATO. Germania de est nu a avut de trecut prin lungul proces de negociere care duce la primirea în aceste importante organizații.

A fost un proces exact opus celui prin care ar trece o Catalonie, Scoție sau Flandră care ar deveni acum independente.

Acestea ar trebui să ia totul de la zero și să-și negocieze primirea în toate organismele internaționale, practic așa cum a fost nevoit să facă Taiwanul după ce majoritatea țărilor planetei au recunoscut China comunistă.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola