Cumulând funcțiile de șef al statului, de prim-ministru și de ministru de război, își exercită puterea personală până la moartea sa, nouă ani mai târziu, pe 12 mai 1935.
Joszef Pilsudski, provenit din nobilimea lituaniană, comandase o brigadă polonezul în cadrul armatei austro-ungare, la începutul Primului Război Mondial.
După ce a luptat împotriva rușilor, el a trecut de partea Aliaților, favorabili renașterii unei Polonii independente, la mai bine de un secol de la împărțirea țării între Rusia, Austria și Prusia.
Arestat de austrieci și închis la Magdeburg, Pilsudski va fi eliberat după înfrângerea Puterilor Centrale, ceea ce îi va permite să proclame Republica la Varșovia, pe 11 noiembrie 1918.
Este ales în funcția de șef al statului de către Dieta constituantă. Popularitatea sa devine uriașă atunci când respinge Armata Roșie, la porțile Varșoviei, în 12-16 august 1920.
Polonia a fost salvată prin ceea ce a fost numit „Miracolul de pe Vistula”.
Pe 18 martie 1921, tratatul de la Riga, semnat cu reprezentanții guvernului bolșevic, împinge departe spre Est frontiera orientală a Poloniei cu Rusia.
După o retragere de trei ani la proprietatea sa de la țară, Pilsudski revine în guvern cu puteri depline. Țara păstrează caracteristicile unei democrații parlamentare, dar Pilsudski o guvernează cu mână forte.
Lovitura sa de stat pune capăt legilor prin care erau discriminați evreii, care constituie a zecea parte din populația națională, fiind cea mai mare minoritate evreiască din lume.
În politica externă, Pilsudski lucrează pentru o apropiere a popoarelor polonez, ucrainean, bielorus și lituanian, pentru a contracara amenințările rusă și germană.
Conștient de pericolul pe care îl reprezenta nazismul, pledează pentru un război preventiv împotriva Germaniei.
Însă, în condițiile moliciunii puterilor occidentale și la insistențele ministrului său de Externe, colonelul Joszef Beck, se resemnează să semneze un tratat de neagresiune pe durata a zece ani cu Germania, pe 26 ianuarie 1934.
În mod simetric, semnează și un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, în 1932, prelungit în 1934, cu câteva luni înainte de moartea sa, pe 12 mai 1935.
