Marele Salt: Atentatul lui Hitler împotriva lui Stalin, Roosevelt și Churchill

 

La jumătatea anului 1943, balanța se înclina de partea Aliaților. Germanii suferiseră înfrângeri la Stalingrad și Kursk, japonezii la Midway Atoll și Guadalcanal.

Strategii Berlinului au înțeles că pe frontul armat șansele se diminuează de la o zi la alta. Trebuia căutat altceva.

În septembrie 1943, serviciile de informații germane au interceptat un mesaj codat al marinei americane. Alte surse afirmă că a fost vorba de o scurgere de informații de la ambasada britanică din Turcia.

Oricum ar fi, nemții au aflat că Stalin, Roosevelt și Churchill intenționau să se întâlnească luna următoare la Teheran. O ocazie excepțională pentru decapitarea dintr-o singură lovitură a tuturor celor trei lideri Aliați.

În anii 1930, Germania crease în Iran o rețea vastă și eficientă de agenți, prin care supravegheau întregul Orient Mijlociu. Liderii țărilor din regiune au fost prieteni cu regimul nazist până când, în august 1941, trupele sovietice și britanice au pătruns în Iran, au răsturnat conducerea de la Teheran fără vărsare de sânge și au instalat un regim favorabil lor.

Însă, în subteran, rețeaua de agenți naziști rămăsese activă. Astfel, Hitler a dat undă verde Operațiunii Unternehmen Weitsprung (Marele Salt).

Misiunea de a-i elimina pe cei trei lideri Aliați i-a fost încredințată celebrului Obersturmbannführer Otto Skorzeny, specializat în operațiuni de comando, cel care îl eliberase pe Mussolini și îl răpise pe fiul lui Horthy, după ce aflase că dictatorul ungar negocia cu Armata Roșie.

Planul era ca un grup de membri ai forțelor speciale germane să se amestece în mulțime, la Teheran, și acolo să încerce o ambuscadă.

Figurile lor de europeni nu ar fi trebuit să trezească suspiciuni, dat fiind că în acea perioadă capitala iraniană era plină de refugiați veniți din Europa.

Boris Tihmolov, pilotul care l-a adus pe Stalin la Teheran, își va aminti:

„În masa eteroclită a populației autohtone, erau oameni care îți săreau pur și simplu în ochi. Bine îmbrăcați, conduceau limuzine moderne sau pur și simplu se plimbau pe trotuare. Erau refugiații bogați veniți dintr-o Europă sfâșiată de război, care reușiseră să-și transfere capitalurile la Teheran și să trăiască aici confortabil. Evident, în mulțime erau și agenți naziști.”

Germanii știau că misiunile diplomatice britanică și sovietică se aflau una lângă alta și că misiunea americană se afla destul de departe, la periferia orașului.

De aceea, Roosevelt, care trebuia să facă mai multe călătorii pe zi, pe străzile Teheranului, devenea principala țintă a atacatorilor. Ba chiar, datorită condițiilor prielnice, comandoul german spera chiar să-l răpească, nu să-l ucidă.

Prima grupă de comando, formată din șase oameni, din care doi operatori radio, a fost parașutată în regiunea Qum, la 70 de kilometri de Teheran. După ce ar fi pătruns în capitală, sarcina sa era de a stabili legătura radio cu Berlinul și să pregătească terenul pentru joncțiunea cu grupele următoare.

În mai puțin de două săptămâni, toți membrii grupelor trebuiau să ajungă la fața locului, într-o casă pregătită de agenții locali.

Între timp, Stalin a primit de la serviciile sale informații despre pregătirea unei tentative de asasinat împotriva sa și a celorlalți lideri.

Principala sursă a fost Nikolai Kuznețov, un agent sovietic care se prezenta drept locotenentul Wehrmacht Paul Siebert. Acesta, în timp ce se afla în orașul Rivne, în vestul Ucrainei, s-a împrietenit cu Sturmbanführerul SS Ulrich von Ortel, care, la o beție, i-a dat informații secrete despre operațiunea de la Teheran.

Când a ajuns în capitala Iranului, Stalin știa despre intenția de atentat. Imediat, sistemul de protecție al demnitarilor a fost întărit, iar în tot orașul a început vânătoarea de agenți germani.

În plus, Roosevelt a fost invitat să locuiască în misiunea diplomatică sovietică, alături de sala de reuniuni, pentru a evita deplasările lungi prin oraș. Liderul american a acceptat cu plăcere, mai ales că, din cauza paraliziei picioarelor, acestea îi displăceau profund.

Agenții sovietici de contraspionaj (SMERSH) i-au descoperit rapid pe membrii primei grupe de comando și i-au lichidat înainte de începerea conferinței.

Aflând vestea, Berlinul a anulat operațiunea. Marele Salt a sfârșit în gol.