Marele medic român care a pus virușii la punct

 

Este considerat unul dintre fondatorii virusologiei mondiale, fiind, în acelaşi timp, şi promotor al chimioterapiei şi sifilogramei

În 1909, împreună cu medicul austriac Karl Landsteiner, a demonstrat prezenţa virusului polio în alte ţesuturi decât în cel nervos (în secreţiile nazofaringiene, în glandele salivare şi în ganglionii limfatici intestinali). Î

n 1913, a reuşit să cultive, pentru prima oară în lume, virusul poliomelitic pe alte celule decât cele nervoase, realizare ce a deschis drumul preparării vaccinului antipoliomelitic. De asemenea, a întreprins studii complexe asupra virusului encefalitei. A adus, totodată, o contribuţie originală la stabilirea de legături între virusuri şi cancer.

În 1921 a descoperit şi a utilizat, în premieră, compuşii cu bismut în terapia sifilisului. A făcut şi cercetări privind ultrafiabilitatea virusurilor, tropismul electiv (preferenţial) al virusurilor faţă de diferitele ţesuturi, mecanismul reacţiei Wassermann, herpesul, scarlatina, rabia etc.

Spre sfârşitul vieţii, a făcut cercetări privitoare la sulfamide şi antibiotice (penicilină, streptomicină, bacitracină, subtilin, polymyxin, aureomycin, cloramfenicol).

A pus la punct o metodă de detectare a spirochetei sifilitice, numită „metoda Levaditi-Manouélian”.

I s-a amenajat laborator propriu la Institutul Pasteur

Născut la Galaţi, în 19 iulie 1874, Constantin Levaditi, căci despre el e vorba, şi-a făcut studiile liceale şi, apoi, pe cele superioare la Bucureşti (a urmat Facultatea de Medicină, 1892-1898), continuându-şi specializarea la Paris (Laboratorul de Patologie Generală şi Experimentală şi Institutul „Pasteur”, 1898-1900) şi la Frankfurt-am-Main (Institutul de Terapie Experimentală, 1900-1901).

În 1892 a obţinut doctoratul în medicină la Facultatea de Medicină din Paris, cu teza „Contributions a l’étude des Mastzellen et de la Mastzellen-Leucocytose”, conform lucrării „Membrii Academiei Române/1866-2003”, citată de Agerpres.

Şi-a continuat cercetările la Institutul Pasteur, unde în 1904, i s-a amenajat un laborator propriu, după aceea a lucrat la Institutul „Fournier”. În perioada 1920-1921, a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Cluj.

Lucrări intrate în istoria medicinei

Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse într-un număr impresionant de lucrări ştiinţifice intrate în istoria medicinei româneşti şi mondiale. Pentru valoarea lucrărilor, sale a fost distins cu mai multe premii, dintre care: Premiul „Bréant” şi Premiul „Montyon” ale Academiei de Ştiinţe din Paris; Premiul Expoziţiei Internaţionale de la Strasbourg; Marele Premiu „Cameron” al Universităţii din Edinburgh; Premiul „John Scott” al Universităţii din Philadelphia; Premiul internaţional „P. Erlich” pentru chimioterapie.

Membru de onoare al Academiei de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei de Medicină din Paris; membru corespondent (24 mai 1910), membru de onoare (10 iunie 1926) şi membru de onoare străin (12 august 1948) al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Amsterdam şi al Academiei de Ştiinţe din Paris.

Eminentul doctor Constantin Levaditi, unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniul medicinei din secolul al XX-lea, a murit la 5 septembrie 1953.