Într-un mesaj difuzat prin intermediul canalelor sale de propagandă pe internet, Stat Islamic (SI) a publicat un scurt ghid de „instrucţiuni pentru a face faţă epidemiilor”, în conformitate cu Sharia, sau legea islamică.
„Bolile nu contagiază prin ele însele, ci prin voinţa Domnului”, asigură SI, care îşi bazează recomandările pe hadith-uri (consemnarea unei fapte sau spuse a profetului Mohamed – n.r.) ca exemple bune de urmat.
„Vă sfătuim să aveţi încredere în Dumnezeu şi, pe timp de boală, să vă găsiţi alinarea întru Domnul” – aceasta este prima recomandare a grupării teroriste cunoscute pentru interpretarea strictă a Sharia şi pentru cruzimea cu care îşi tratează victimele, notează EFE, citată de Agerpres.
În plus, Stat Islamic recomandă oamenilor să-şi acopere gura atunci când cască şi când strănută, să acopere recipientele cu produse alimentare şi hrană şi să se spele pe mâini înainte de a le atinge.
Totodată, SI le recomandă persoanelor sănătoase să nu intre în zone afectate de epidemie, iar bolnavilor – să nu părăsească aceste zone.

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin