„În Săptămâna Mare, Majestatea Sa Margareta vă invită să o însoţiţi în bucătăria de la Săvârşin, unde pregăteşte cozonac şi ouă roşii.
Deşi este un moment dificil pentru naţiunea română şi pentru lumea întreagă, Familia Regală doreşte să păstreze tradiţiile noastre, chiar dacă se află în izolare”, informează Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.
Custodele Coroanei îndeamnă la păstrarea tradiţiilor.
„Astea au fost pregătirile noastre pentru Paştele din acest an şi sperăm ca şi dumneavoastră să faceţi aşa ceva şi sper să ne vedem în ziua de Paşti, duminică”, afirmă MS Margareta în finalul clipului video.

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin