În 1950, întreaga națiune fredona șlagărul său satiric „Marinică” pentru care a primit și Premiul de Stat (alături de Sigismund Toduță, Marțian Negrea, Zeno Vancea).
Ion Popescu Gopo l-a imortalizat în pelicula de desen animat Șurubul lui Marinică.
Același premiu și pentru serialul de concerte desfășurat sub conducerea sa la sala Dalles în 1953, iar pentru întreaga activitate creatoare deține titlul de Artist Emerit (1962)
Melodia Garofița, inspirată din populara Ciuleandra, scrie Edmond Deda, a fost imprimată discografic în Germania, Cehoslovacia, Franța, Statele Unite, Japonia, Italia ș.a.
A creat și un dixie-land românesc – piesa Cele mai frumoase fete, condusă către celebritate și de vocea lui Gică Petrescu.
Viața lui Mălineanu
Zeci de ani, români le strigau cîntăreților, la petreceri sau la cârciumi: Mai zi una de Mălineanu!
Compozitorul de muzică uşoară şi dirijorul Henry Mălineanu s-a născut la 25 martie 1920, la Bucureşti. A absolvit Conservatorul din Bucureşti (1931-1937). A fost dirijor la teatrele „Baraşeum” (1942-1944) şi „Gioconda” (1944-1948) din Bucureşti, director muzical (1950-1955) şi dirijor la Teatrul de estradă din Bucureşti (1950-1958), potrivit lucrării „Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi”, autor Viorel Cosma (Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970).
A scris articole în „Muzica”, „Contemporanul”, „România liberă” ş.a., a susţinut conferinţe, emisiuni radiofonice şi de televiziune. A compus operete şi musicaluri, muzică pentru spectacole de teatru, muzică de film, muzică corală, peste 200 de cântece de muzică uşoară, majoritatea intrate în fonoteca Radio-ului, zeci dintre ele devenite şlagăre („În seara aceea”, „Ce să fac, dacă-mi placi?”, „Valsul nostru”, „Garofiţa”, „Cele mai frumoase fete”, „Am început să-mbătrânesc”, „Nu se poate”, „Aş vrea iar anii tinereţii”, „Nicio dragoste nu e ca a noastră”, „Cine umblă prin vecini”, „Că doar n-o să trăiesc cât lumea”, „Astă seară mă fac praf” ş.a.). Este autor, alături de Eugen Mirea, al musicalului „Bună seara, domnule Wilde!”, după piesa „Ce înseamnă să fii Onest?” de Oscar Wilde.
