Despre acest personaj ciudat și fascinant, Marius Bunescu scria în volumul său de memorii „Însemnările unui Pictor” că îi era văr, fiind fiul lui Nicolae Zăbavă din Caracal.
Mireasa leșinată
„Elevul Magneficentius a fost un geniu de inteligență și cu o imaginație foarte dezvoltată.
Când a fost la o vârstă mai mare și terminase câteva clase, putea să scrie pe un bob de fasole câteva rânduri din „Tatăl Nostru”; desena tot pe un bob de fasole județele României, de se minunau toți profesorii.
Și „Tatăl Nostru” se citea foarte bine cu lupa de pe bobul de fasole, și a câștigat multe pariuri, însă sfârșitul vieții sale a fost trist și a murit la un ospiciu.
Cu Magneficentius mai era rudă și unul Ionel Zăbavă, zis Niculescu, văr, care a fost judecător și apoi a dat în darul beției și a înnebunit de foc că a fost înșelat de socrul lui tocmai în ziua nunții.
Și în ziua nunții, când au venit de la biserică, el a cerut banii. Și socrul i-a zis că o comoară de bani îi este soția cu caracterul și științele ei.
Și iar l-a rugat și atunci socrul i-a dat o pungă goală și i-a zis să muncească să o umple cu bani.
Atunci el a lăsat acolo mireasa și a umblat hoinar prin oraș toată noaptea nunții și mireasa părăsită a leșinat și de acolo i s-a tras și moartea”, scrie învățătoarea Eleonora Florescu din Caracal în amintirile sale, citate de „Memoria Oltului și Romanațiului” din septembrie 2019.
Testul lui Oromolu
Magnificentius era „putin sărit din minte”, dar „un gravor și ilustrator fără pereche” (V.A. Urechia, nepotul istoricului cu acelasi nume).
Grava la perfectie si bancnote, iar Mihail Oromolu, guvernator al Băncii Naționale (1922-1926) l-ar fi chemat să-i vada banii.
Magnificentius a cerut să i se dea câteva bancnote bune și le-a amestecat, pe o masă, cu hârtiile lui. Apoi i-a ândemnat pe cei prezenti să găseasca banii falși, însa nimeni nu a reușit.
Cum nu pusese nici o hârtie în circulatie, Magnificentius nu a avut probleme cu legea.
Ba, mai mult, Oromolu i-a fixat o pensie, cu condiția să nu mai fabrice alți bani.
Însă a murit sărac, iar ziarele și lumea l-au dat uitarii încă de pe atunci.
Împăratul artelor
Născut în 1876, Magnificentius, care se autointitulase „împăratul artelor”, a revenit în Caracal abia în 1944, de frica bombardamentelor, murind în același an.
Nu se știe clar ce profesie avea, dar se prezenta drept inginer.
Fusese înzestrat cu frumusețe și cu o înălțime considerabilă (1,90 m) și îi plăcea să se îmbrace elegant și asortat („armonie în gri”, de la pantofi până la cravată).
De câte ori mergea pe Calea Victoriei atrăgea atenția prin haine, dar și prin atitudine: privea „de sus în jos, de parcă ar trece un suveran printre supușii sși” (G. Potra, „Din Bucurestii de ieri”).
