Marie Tussaud s-a născut în Franța în 1761. A învățat arta de a modela chipuri de ceară de la un doctor elvețian, Philippe Curtius, la care mama ei lucra ca menajeră.
Marie a creat prima sa figură de ceară, reprezentându-l pe Voltaire, în anul 1777, pe când avea 16 ani. În anii 1780, mulți dintre membrii aristocrației franceze s-au arătat încântați de operele sale, iar Marie Tussaud a devenit un artist respectat. A fost chiar angajată ca profesoară de sculptură a prințesei Elisabeth a Franței, sora regelui Ludovic al XVI-lea. A fost mai mult decât atât: a devenit prietena și confidenta principesei.
Legăturile strânse ale lui Marie Tussaud cu casa regală a Franței au fost însă foarte aproape de a-i aduce moartea pe eșafod în perioada Revoluției franceze.
Pe 12 iulie 1789, cu două zile înainte de asaltul asupra Bastiliei, mai multe figuri de ceară reprezentând aristocrați și membri ai familiei regale, create de Curtius, profesorul lui Tussaud, au fost decapitate iar capetele lor au fost purtate prin Paris în mari manifestații anti-monarhice.
Statutul de angajată și apropiată de casa regală nu o favoriza pe Marie Tussaud. Revoluționarii au acuzat-o rapid că este regalistă și au aruncat-o în temniță. Părul de pe ceafă i-a fost ras și a fost pregătită pentru ghilotină.
Din fericire, cu doar câteva zile înainte de a fi executată, doctorul Curtius a aflat că Marie se află în închisoare. El a reușit să-i convingă pe revoluționari că, în realitate, era o sprijinitoare a ideilor liberale (ceea ce era adevărat) și că era foarte talentată (ceea ce era de asemenea foarte adevărat).
Astfel că Tussaud nu doar că a fost eliberată, dar a fost folosită de revoluționari pentru a crea măștile de ceară ale aristocraților executați pe eșafod.
Așa a ajuns Marie să modeleze în ceară figurile regelui Ludovic al XVI însuși, a reginei Marie Antoinette și chiar pe a confidentei sale, Elisabeth a Franței.
În memoriile sale, ea mărturisește că scotocea adesea prin grămada de capete, care erau lăsate să zacă în piețele publice, pentru a descoperi figurile cele mai interesante pe care să le transforme în măști mortuare menite să îngrozească populația.
Multe dintre măștile sale au fost plimbate pe străzi în procesiuni sinistre care celebrau căderea vechiului regim.
Marie Tussaud a trăit la Paris până la începutul anilor 1880. Începuse deja să călătorească prin Europa expunându-și figurile de ceară care deveneau tot mai faimoase.
În cele din urmă, s-a mutat definitiv la Londra în 1882, în Baker Street, împreună cu cei doi fii.
Astăzi, muzeele care îi poartă numele din toată lumea sunt mari puncte de atracție, însă puțini dintre vizitatori cunosc drama trăită de Marie Tussaud în zilele sângeroase ale Revoluției.