Lungul marș al lui Mao spre comunism

 

Pe 19 octombrie 1935 se încheie Marșul cel Lung al comuniștilor chinezi, o epopee de 12.000 de kilometri, în urma căreia Mao Tze Dun s-a impus ca lider al revoluției.

Fiul unor țărani bogați, Mao s-a născut pe 28 decembrie 1893 la Hunan, în centrul Chinei. A participat la mișcarea studențească din 4 mai 1919 și apoi la întemeierea Partidului Comunist chinez în 1921.

Cu riscul de a-i nemulțumi pe aliații sovietici, Mao este convins că revoluționarii chinezi trebuie să se bazeze mai ales pe țărani, în condițiile în care în China clasa muncitoare era cvasi-inexistentă.

Ideea este combătută de ceilalți lideri comuniști, în special de influentul Ciu En Lai.

Când aceste idei teoretice erau dezbătute cu mai multă aprindere în interiorul partidului, trupele Guomindang, partidul republican condus de Cian Kai Și, lansează o ofensivă împotriva bastionului comunist.

Mao și apropiații săi sunt nevoiți să fugă spre nord. Termenul „apropiați” trebuie înțeles la proporțiile unei țări cum este China. Așadar, e vorba de circa 130.000 de oameni înarmați, împărțiți în trei coloane.

Prima coloană, din care fac parte Mao și principalii lideri comuniști chinezi, numără aproape 90.000 de oameni, la plecarea din Jiangxi, în octombrie 1934. Îndreptându-se mai întâi către vest, ajung la Zunyi Guizhou pe 15 ianuarie 1935.

Însă liderii își pun întrebări în legătură cu direcția în care trebuie să o apuce mai departe. Mao propune să se îndrepte spre nord și, cu această ocazie să se lupte cu japonezii, raliind astfel cauzei comuniste și pe patrioții chinezi.

Ideea îl cucerește și pe Ciu En Lai, care îl recunoaște pe Mao drept lider.

Coloana își urmează drumul, mereu urmărită de trupele naționaliste și uneori mitraliată din avion, scrie Herodote. Marșul este epuizant, prin zone deșertice și munți înzăpeziți.

Sunt parcurși zilnic în medie câte patruzeci de kilometri, fiecare om cărând bagaje de 20 de kilograme.

Rândurile comuniștilor se subțiază de la zi la alta, în urma luptelor, a foametei, a bolilor dar mai ales a dezertărilor masive.

După ce coloana trece de Zunyi, se învârte o vreme pe loc, deoarece Mao, a cărui autoritate crescuse, nu dorea să facă joncțiunea cu cealaltă coloană care îi venea în întâmpinare, cea a generalului Zhang Guo Tao, în care vedea un rival.

În februarie 1935, cu sprijinul lui Ciu En Lai, Mao este în fine ales oficial președinte al Comitetului Central al PCC. Când cele două coloane se unesc în sfârșit, cei doi șefi intră rapid în coliziune în privința strategiei care trebuia aplicată.

Zhang Guotao își împinge oamenii spre vest, sperând să ajungă la republica bolșevică. Însă aproape toți oamenii săi vor fi masacrați înainte de a ajunge la țintă de către cavalerii Hui, musulmani aliați ai naționaliștilor.

Zhang însuși va sfârși prin a intra în Guomindang.

Rămas șef incontestabil, Mao este mai decis ca niciodată să se îndrepte spre nord. Întâmplător, într-unul din satele prin care trece, descoperă o tăietură de ziar din care află că un soviet comunist se constituise la Shaanxi, o provincie săracă, cu o suprafață de 200.000 de kilometri pătrați și vreo 25 de milioane de locuitori.

Ajunge acolo pe 19 octombrie 1935, după 12.000 de kilometri parcurși în 368 de zile, dintre care numai o sută de odihnă. Mai este însoțit doar de 20-30.000 de oameni, o cincime din efectivele inițiale.