Avea asupra sa o pancartă pe care scria „Stop Morder! Braşov=Auschwitz”. Bărbatul a murit la scurt timp, din cauza arsurilor suferite.
În vârstă de 46 de ani, Babeş era electrician la Trustul de Prefabricate din Braşov, iar în timpul liber pictor şi sculptor amator.
A fost declarat erou martir în iunie 2007, iar o stradă din municipiul de reședință îi poartă numele, aminteşte IICCMER.
La înmormântarea care a avut loc la Cimitirul municipal din localitate au participat sute de braşoveni, veniţi acolo voluntar, după ce auziseră „pe la colţuri” despre tragedia concitadinului lor.
În lume, Radio Europa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redactorului Neculai Constantin Munteanu, dar şi de turiştii străini aflaţi atunci în staţiune.
În aprilie 1989, ziarul „The Free Romanian”, condus de Ion Raţiu, publica povestea tragicului eveniment. În absenţa soţiei şi a fiicei, a trecut pe acasă, luându-şi cu el schiurile. Timp de câteva ore a schiat întruna.
Dar la ora la care ar fi trebuit să fie deja acasă, cu ai săi, Liviu Cornel Babeş a ales o altă cale.
Îşi procurase din timp o canistră de benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 noiembrie 1987), s-a autoincendiat.
Din familie, singurul care l-a mai văzut a fost fratele său. I-a stat alături timp de aproape o oră, la Spitalul judeţean, unde muribundul a agonizat în urma arsurilor grave.
La ora 18, Etelka Babeş a primit şi ea vestea cutremurătoare. Medicii i-au comunicat atunci, fără a oferi şi alte detalii, că soţul ei murise între timp. Tot ei au recomandat familiei să ţină închis sicriul până la înmormântare.
„Când am ajuns eu, au zis că nu mai trăieşte. Şi am vrut să mă duc să-l văd… Un doctor mi-a zis că deja este cu fratele lui acolo… şi că a murit şi, dacă noi am avut o familie frumoasă şi am ţinut la el, el îmi recomandă – deci a fost o recomandare prietenească – să rămân cu ultima imagine… Fratele s-a ocupat şi ştiu că şi el a fost şocat, ani de zile a fost şocat.
…Eu trebuia să merg mai departe, aveam datoria de a creşte pe fată şi mi-era frică să nu înnebunesc”, a povestit soţia sa.
La 5 martie 1989, în zi de duminică, la Cimitirul municipal, sute de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Preotul de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” a oficiat două slujbe, acasă şi la cimitir, deşi Babeş îşi luase singur viaţa. Să fi acordat Biserica iertarea păcatelor martirului din Braşov?
Liviu Corneliu Babeş a fost comparat cu studentul Jan Palach, care şi-a dat foc, în anul 1969, în piaţa Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice în anul 1968.
Cazul Babeş a fost instrumentat discret de Securitate. Pe lângă grijile vieţii de zi cu zi, văduva a suportat şi comportamentul cunoscuţilor.
Foştii prieteni, de teama Securităţii, au rupt legătura cu familia Babeş.
„Lumea a fost atât de consternată, nici n-a mai vrut să stea de vorbă cu mine. Toţi m-au ocolit, toţi… chiar toţi m-au ocolit. Doar colegii mei de serviciu, de birou, ei s-au purtat frumos, dar s-a făcut şi în birou aşa o atmosferă de… mai mult de tăcere. Parcă nimeni nu îndrăznea să vorbească. Şi aşa am stat mult timp. Iar ce a fost şocant, prieteni cu care ascultam noi muzică n-au mai vrut să stea de vorbă cu noi. Mi-au spus: Nu mai venim la tine pentru că ne e frică! Şi nici tu nu mai veni la noi! Şi, dintr-odată, mi s-au cam închis toate uşile. Şi a fost atunci o perioadă foarte grea pentru mine, să rămân aşa părăsită. Chiar părăsită am rămas…”
(Etelka Babeş, fragment din interviul 2503 din AIOCIMS realizat de Andreea Cârstea, Brașov, 30 decembrie 2007 – Memorialul Sighet)
