La fel e și cântecul ce urmează.
Nu cred că există poveste de melodie mai frumoasă decât cea a cântecului Lili Marleen și am să vă plictisesc cu ea doar pentru că în colecția mea de povești este un exponat drag. Gândită ca poem de dragoste, ajunge cântec de război, apoi simbol al păcii și înțelegerii, sfârșind ca patrimoniu cultural universal. Povestea începe cu un profesoraș neamț, Hans Leip, care a fost înrolat în Armata Imperială, în timpul Primului Război Mondial. Deși cuvintele lui aveau peste ani să inspire sute de mii de eroi pe câmpul de luptă, Leip nu a ajuns niciodată pe front. A suferit un accident imediat după încorporare – a alunecat și a căzut – și a stat prin spitale până în 1915, când a fost lăsat la vatră. În infirmerii, visând la colegii ce se acopereau de glorie pe front, Leip scrie poezii, inspirat de poveștile altora. Una dintre ele, ”Fata de sub felinar”, descrie iubirea imposibilă dintre un soldat aflat în gardă și o tânără ce îl aștepta sub felinar când ieșea din serviciu. El este apoi trimis pe front, iar icoana imaginii ei, scăldată în lumină, îl bântuie ca o amintire a clipelor fericite ce nu vor reveni niciodată.
Până în 1937, poemul zace prin sertare, dar, când împlinește 45 de ani, Leip vrea să lase ceva în urma sa și publică un volum. Nimănui nu pasă de încercările literare ale profesorului până în 1938 când, la un ceai artistic, un producător îl roagă pe compozitorul Norbert Schultze (necunoscut și el la acea dată) să îi scrie o melodie pentru o reclamă la o pastă de dinți. Ca să aibă inspirație îi oferă volumul profesorului. În loc de o reclamă, Schultze scrie un cântec de dragoste. Așa se naște ”Fata de sub felinar”. Nimeni nu vrea să îl înregistreze.
Schultze îl oferă ministerului nazist al Propagandei, dar Joseph Goebbels nu îl vede ca marș, susținând că e… depresiv. Pentru corul diviziilor de Panzergrenadier sunt preferate astăzi uitatele Erika și Rosemarie.La insistențele servitorului său, îl înregistrează o cântăreață de cabaret, Lale Andersen. Înregistrarea e făcută în ritm apropiat marșurilor, în speranța că Goebbels va reveni la sentimente mai bune. E difuzat prima oară în seara de 9 noiembrie 1938, cunoscută ca Noaptea de Cristal, groaznic pogrom din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Cântecul nu are nici un succes. Până în 1939, producătorul va reuși să vândă doar 700 de copii.
Una dintre ele ajunge la doi prieteni ce aveau să fie încorporați, unul în trupele de ocupație din Belgrad, celălalt în Afrika Corps, comandată de controversatul Erwin Rommel.
O altă copie ajunge la un sârb ce o abandonează după bombardamente unui vânzător de vechituri.În Serbia ocupată, naziștii au instalat un post de radio de mare putere, Radioul Soldaților din Belgrad, ale cărui transmisiuni erau recepționate atât de Afrika Corps, cât și de militarii din Est. Propaganda acoperea și pozițiile militarilor englezi din Armata a 8-a. Postul începe să emită în primăvara lui 1941. Goebbels acceptă să fie difuzată muzică în fiecare seară, de la ora 21.45 la 22.00, când se întrerupea emisia. Pentru asta un locotenent golește de plăci de gramofon un magazin second-hand. Așa ajunge în studiou copia plăcii cu Lale Andersen.
DJ erau militarii de gardă, într-o seară de serviciu era unul dintre cei doi tineri ce ascultaseră cântecul în civilie. O pune în emisie, dedicând-o prietenului din Afrika. O ascultă și Rommel care ordonă ca melodia să fie pusă în fiecare seară, de la exact ora 21.54. Ea ținea 3,10 minute, după care programul se încheia cu imnul german, Das Lied der Deutschen, care avea, în versiunea Wermacht, exact 2,42 minute, cuprinzând atunci și versul Deutschland ubber alles.Eternul rival al lui Rommel, Goebbels, interzice din nou melodia de dragoste și încep să curgă scrisorile de protest care, culmea, veneau și de la militarii englezi care iubeau deja piesa.
Se pare că armele tăceau cele 3 minute și 10 secunde, cât Lili Marleen (titlul original se pierduse deja) răsuna în difuzoarele radioului belgrădean. Până în 1944, la sinuciderea ”ordonată” a lui Rommel, melodia e motiv de dispută. Dar deja era un succes, americanii finanțând, în 1944, o versiune în germană și una în engleză cu Marlene Dietrich, difuzate rapid pentru trupe pe radiourile englezești și interpretate live pentru trupele americane de frumoasa transfugă germană.
Varianta Dietrich făcea parte din proiectul strategic ”Musac”, menit să scadă moralul trupelor naziste. Ca material de propagandă a fost înregistrată și de francezii Guvernului de la Vichy sau de fasciștii lui Mussolini, dar succesul celor două variante în limba germană nu a fost atins.Inutil să vă mai spun că Hans Liep avea să ajungă celebru, ca și Norbert Schultze sau Lale Andersen, Lili Marleen devenind primul cântec german vândut în peste un milion de copii.
Până și bătrânul post de radio a fost salvat datorită acestei melodii, Josip Broz Tito construind pe scheletul lui Radio/Televiziunea națională iugoslavă.E aproape păcat că Lili nu a sărutat niciodată un militar chemat de patrie să moară prin țări străine… Dar acum, când propaganda ambelor tabere e istorie, rămâne una dintre cele mai frumoase fantezii ale lumii.
