Era o noapte de iarnă siberiană, cu un ger năpraznic, şi sentinelele — sleite de lipsurile lunilor lungi de asediu — erau bucuroase să poată sta în cameră, în loc să păzească materialul, pierdut în războiu.
Oraşul era ca mort ; cine putea căuta să se adăpostească de frig şi astfel foarte puţini au văzut şi auzit câteva sănii ţărăneşti, cari, aproape de miezul nopţii au ieşit din arsenal, îndreptărtâdu-se spre Munţii Dragonului.
Când, după câteva ore, sentinelele au fost repuse în posturi, n’au putut observa nimic suspect. Abia mult mai târziu s’au descoperit săniile goale, în apropierea cartierului general.
Ca un incendiu, s‘a întins în oraşul flămând de ştiri şi departe de restul lumii vestea misterioaselor sănii ţărăneşti. Imediat se ştia ce se întâmplase cu aceste sănii ; generalul Stossel şi cinci ofiţerî ai săi au adus, în cetate, cu preţul vieţii lor, comoara, din ţinutul ocupat de Japonezi…
Războiul era sfârşit. Ruşii părăsiră fortăreaţa, Japonezii învingători pătrunseră în ea. Revoluţia şi turburările au pus stăpânire pe sfântul imperiu rusesc, şi Port Arthur rămase în mâinile Japonezilor.
Izbucni războiul mondial.
Generalul Stossel n’a mai apucat să-i vadă sfârşitul. El muri. Sfântul imperiu rusesc se prăbuşi, înnăbuşind toate svonurile, adevărurile şi legendele, în jurul Port Arthurului.
Stossel nu mai putu să-şi răzbune înfrângerea, nici să ridice comoara de unde o ascunsese. Nu în aceeaşi situaţie erau însă cei cinci ofiţeri credincioşi.
În momentul când bolşevicii au luat puterea, ei au fugit. Apărătorii Port Arthurului apărură la Paris, New-York şi în Orientul Depărtat. Au fost constrânşi să mărturisească secretul, au fost conjuraţi, rugaţi, li s’a oferit aur. Tăceau totuşi.
Bătrâna Rusie fusese prea slabă, pentru a-şi putea ridica comoara dela Port Arthur. Ei nu voiau să fie slabi. Timpul va veni când vor putea în sfârşit să ridice această nepreţuită comoară, s’o răpească Japonezilor. Rusia avea astăzi, mai mult ca oricând, nevoie de ea; ea putea să-i ajute să transpuie în realitate visul despre bătrâna, marea, întinsa Rusie a ţarului.
Şi acum, acest ideal romantic al visătorilor patriotici s’a spulberat. O expediţie formată din oameni de ştiinţă şi militari a părăsit Japonia, acum câteva zile, pentru a căuta comoara legendară.
Dar mai este oare o legendă? Presupunerile şi poveştile n’au devenit oare realitate?
Nimeni nu ştie cum au găsit Japonezii secretul ascunzătorii, căci acest popor inteligent n’ar fi întreprins o expediţie, dacă n’ar fi descoperit fapte certe. Este de necrezut ca unul din ofiţerii ţarului să fi destăinuit secretul. O are norocul învingătorilor de ieri, a venit şi astăzi în ajutorul lor ?
Nimeni nu va afla vreodată secretul acestei tragedii. Nimeni nu cunoaşte numele sub care trăiesc astăzi, în exil, cei cinci ofiţeri. Se ştie numai că trăiesc.
Şi se mai ştie că mai au speranţa nereuşitei Japonezilor, în căutarea comorii, această comoară pe care o consideră singura avere a bătrânei Rusii, ai cărei păzitori credincioşi au fost, timp de 31 de ani.
