„O coincidență ce pare a ține de destin face ca plecarea sa dintre noi să se petreacă la 21 de ani după vizita istorică a Papei Ioan Paul al II – lea în România, în 7-9 mai 1999.
Era prima vizită a unui Suveran Pontif al Bisericii Catolice într-o țară majoritar ortodoxă la 900 de ani după Marea Schismă. Cu cinci ani înainte, îi povestisem Papei, la Vatican, despre peștera care l-a adăpostit în Dobrogea pe Apostolul Andrei.
Sanctitatea Sa a înțeles dimensiunea simbolică care putea lega Scaunul de la Roma al Apostolului Petru de misiunea fratelui său, Apostolului Andrei, și a invocat în discursul său de la București creștinarea apostolică a poporului român.
La Palatul Cotroceni a putut vizita expoziția despre primele patru secole creștine în Dobrogea, pregătită de profesorul Alexandru Barnea.
Dascălul
Profesorul Barnea nu era doar un mare erudit, ci un om de o deschidere excepțională, dornic să împărtășească vasta experiență acumulată în anii de studii și de cercetări, atent la modul cum se plămădesc generațiile tinere din școala istorică și arheologică românească.
Absolvent al secției de Studii Clasice, din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, în 1967, Alexandru Barnea a desfășurat timp de aproape cinci decenii o intensă activitate didactică și de cercetare la prestigioase instituții interne și internaționale: Universitatea din București, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, Accademia di Romania din Roma, Institutul Român de la Veneția, Institutul de Arheologie Orientală de la Cairo, Institutul de Arheologie și Universitatea Evreiască din Ierusalim, Institutul German de Arheologie din Istanbul și Atena.