Aflat în exil la Paris după ce se certase cu domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, fostul său protector, Mihail Kogălniceanu a avut vreme să bată Spania la pas.
Andaluzii au aceeași reputație de fanfaronadă ca focșănenii la noi…
O deosăbire însă între români și espanioli este dragostea acestora de pe urmă de titluri, scuturi și genealogie”.
„Îmbogățindu-se în America, sărăcindu-se înlăuntrul său prin părăsirea comerțului și agriculturii, vărsându-și sângele și aurul spre a putea în adevăr pune în faimă Coloanele lui Hercules, cu arogantul motto: non plus ultra, spre a stăpâni emisferele nouă și vechi, Spania se însărăcește, își pregătește zile de nenorociri și decădere”.
Autorul s-a oprit în special asupra istoriei contemporane a Spaniei din acea vreme, făcând un veritabil rechizitoriu forțelor conservatoare spaniole, pe care autorul român le pune în contrast cu ceea ce avea mai frumos țara, situație foarte asemănătoare cu cea din propria sa țară:
„Espania este o oglindă cu doua fețe, una li-o arată supt privirile cele mai încântătoare, cu clima cea mai bună, plantată cu portocali, cu palmieri, cu grenade (rodii), cu cerul de azul, cu nopțile parfumate… aceasta este Espania cea placută poeților, inimilor simțitoare, prietenilor, a tot ce este mare, nobil și frumos”, în același timp, exista și o altă fațetă a Spaniei… unde tot este neorânduială, de la guvern pana la calic, unde cârmuirea nu se deosăbește decât prin pilda și inițiativa răului, unde singurile slobozenii ce sunt sunt acele care au scăpat la ochii despotismului, unde binele național nu este țelul nimănui, unde sfintele nume de patrie, de slobozenie, de fericire de popor nu ascund decat mârșave interesuri”.
Mihail Kogălniceanu concluziona că poporul spaniol, la fel ca și cel român, era la acea dată capabil de progres la fel ca oricare alt popor, dar nu a reușit însă să-l atingă pe măsura posibilităților sale datorită politicii egoiste și conservatoare a claselor dominante:
„Când cineva cercetează starea Espaniei, vede că tot răul vine de la guvern, care nu dă impuls la nimica, nu trage folos de la nici o însușire a poporului…
Pricina este vițiul instituțiilor, halena corupției, ce despotismul au suflat asupra Spanii. Ah! înțăleagă spaniolii o dată că fără guvern, fără instituții drepte și eficace nu vor ajunge niciodată a reocupa starea lor cea dintâi”.
Sursa: Arhivele Diplomatice ale MAE
