Kafka și păpușa călătoare

 

Cu câteva luni înainte de a muri, Franz Kafka creează una dintre cele mai încântătoare opere ale sale, împletindu-și sfârșitul propriei vieți cu începutul vieții unui copil și ficțiunea cu realitatea.

Berlin, parcul Steglitz, toamna anului 1923.

O fetiță stă pe o bancă și plânge încetișor. Lacrimile i se preling pe obraji. Din când în când, un oftat amar îi zguduie trupușorul.

– De ce plângi? răsună o voce lângă ea.

Prin ceața lacrimilor, micuța întrezărește silueta înaltă și slabă a unui bărbat cu melon.

– Am pierdut-o pe Brigitte.

– Cine e Brigitte?

– Cum cine? Păpușa mea! Eu sunt Elsi.

Înduioșat de lacrimile micuței, scriitorul o liniștește:

– Nu este adevărat, păpușa ta nu s-a pierdut, a plecat într-o călătorie. Știu foarte bine, pentru că mi-a trimis o scrisoare.

Chipul fetiței se luminează. Oare să îndrăznească să spere? Îl privește mai atent pe bărbatul de lângă ea, ochii arzători, sprâncenele foarte negre, zâmbetul blând…

– Și puteți să-mi arătați scrisoarea?

– Din păcate, nu o am la mine, dar pot să ți-o aduc. Haide să ne întâlnim mâine, tot aici, la aceeași oră.

Fetița îl urmărește pe străinul ciudat cum se îndepărtează, alături de o tânără blondă, care îl ia de braț cu duioșie.

A doua zi, la ora stabilită, atât bărbatul cât și copila sunt punctuali, la banca din ajun. El scoate din pardesiu o hârtie acoperită cu un scris negru și des.

Fetița nu știe să citească, așa că tot domnul cel bun face acest oficiu. Elsi ascultă numai ochi și urechi. Brigitte îi explică prietenei sale că s-a plictisit să trăiască în aceeași familie, când lumea este atât de mare și de interesantă. Deși o iubește pe fetiță la fel de mult, ea a simțit nevoia să rupă monotonia, să viziteze locuri și să cunoască oameni noi.

Ca semn a dragostei neșterse pe care continuă să i-o poarte prietenei sale, păpușa promite că îi va scrie în fiecare zi, pentru a-i povesti despre noua ei viață.

Așa că, în fiecare zi, bărbatul cel bun vine negreșit în parcul Steglitz, cu o scrisoare proaspătă pentru Elsi de la Brigitte.

Fetița ascultă de fiecare dată cu mare atenție, captivată de precizia detaliilor și de umorul prietenei sale. Păpușa crește, merge la școală, cunoaște o mulțime de persoane interesante. Însă nici o scrisoare nu se încheie fără asigurarea dragostei pe care poartă nestinsă primei sale prietene.

Întotdeauna, când citește aceste ultime cuvinte, bărbatul își duce mâna la inimă.

La capătul a trei săptămâni, Brigitte îi scrie lui Elsi că s-a îndrăgostit: îl descrie pe iubitul său frumos ca un prinț, cât de minunată a fost logodna, cum arată rochia de zână pe care o va purta la nuntă și cum este casa, un adevărat palat, în care va locui de acum încolo.

„Îți dai seama, dragă, că de acum încep o nouă viață și nu ne vom mai putea vedea”, scrie Brigitte, asigurând-o ca de obicei de toată dragostea.

Fetița zâmbește, ușurată să își știe prietena fericită.

Bărbatul își ia rămas bun de la Elsi și se îndepărtează cu mâinile în buzunarele pardesiului, fluierând încetișor.

***

Domnul cel bun este Franz Kafka, are 40 de ani și i-au mai rămas doar câteva luni de trăit. Măcinat de tuberculoză, el va trebui curând să renunțe la plimbările zilnice prin Berlin.

Stând în pat, își pierde timpul amuzându-se să inventeze basme cu zâne alături de logodnica sa, Dora Diamant, tânăra blondă de mai sus.

Alteori, cu brațele sale descărnate, Kafka creează povești din umbre chinezești pe peretele tapetat.

Deși știe că nu mai are mult de trăit, scriitorul este fericit. Și-a găsit în sfârșit liniștea alături de Dora.

Curând, cei doi pleacă în ultima lui călătorie, via Praga, la sanatoriul Kierling, de lângă Viena. Moare pe 3 iunie 1924, înconjurat de un braț de flori de primăvară, culese de Dora.

***

Scrisorile păpușii către Elsi nu au fost găsite. Este posibil să fi fost arse de Dora, la cererea expresă a lui Franz, alături de alte manuscrise. Sau să îi fi fost confiscate Dorei de către Gestapo într-o percheziție care a avut loc în 1933. Sau să fi fost distruse într-un bombardament…

Povestea păpușii călătoare i-a fost relatată de către Dora Diamant bunului prieten al lui Kafka, Max Brod, și Marthei Robert, traducătoarea franceză a scriitorului.

În fiecare zi, le-a relatat Dora, Kafka se așeza negreșit la biroul său, pentru a alcătui scrisorile către fetiță. Era la fel de concentrat și de captivat ca atunci când își scria marea operă.

***

În 2004, la împlinirea a 80 de ani de la moartea scriitorului, apare „Kafka și păpușa călătoare”, cartea spaniolului Jordi Sierra i Fabra, care reia povestea de mai sus, îmbogățind-o cu imaginația sa.

Și finalul este diferit.

Astfel, înainte de a părăsi Berlinul, personajul Kafka îi cumpără fetiței o altă păpușă, spunându-i că a decis să se întoarcă acasă. Nu seamănă cu cea pe care o știa ea, dar asta doar pentru că au schimbat-o numeroasele peripeții prin care a trecut în călătoriile sale.

Mulți ani mai târziu, Elsi, care crescuse între timp, descoperă într-o cută a rochiei păpușii următorul bilețel:

„Poți să pierzi uneori ceea ce iubești, însă până la urmă iubirea se întoarce la tine.”

Parteneri