Evenimentul Istoric > Articole online > James Bond sare de la 007 la 90
Articole online

James Bond sare de la 007 la 90

Având un frate mai mic, Thomas Sean Connery a fost nevoit să muncească încă din copilărie. A mers la şcoală, însă a renunţat pentru a se angaja cu normă întreagă.

La vârsta de 16 ani, s-a înrolat în Marina Regală Britanică. După trei ani, o criză de ulcer a pus capăt carierei în serviciul Marinei. A revenit la Edinburgh, unde a lucrat în domenii diferite, ca zidar sau ca salvamar, dar şi ca model pentru studenţii Colegiului de Artă din Edinburgh.

În 1953, recomandat de calităţile sale fizice s-a înscris la concursul Mister Universe, unde a câştigat locul trei, competiţie care i-a deschis o uşă către celebritate.

Un producător local de teatru l-a întrebat dacă nu vrea să se alăture corului pentru producţia muzicală South Pacific ce urma să se joace pe Drury Lane din Londra.

„Nu aveam voce, nu ştiam să dansez, însă puteam arăta bine stând acolo”, declara, mai târziu, Connery. La prima repetiţie pe care a avut-o s-a hotărât asupra carierei de actor şi şi-a ales numele de scenă – Sean -, deoarece îi amintea de eroul său favorit, Shane, jucat de Alan Ladd.

Succesul nu a venit, însă, imediat, ci abia în 1958, când a fost distribuit în Another Time, Another Place’ (1958), unde a avut-o ca parteneră pe Lana Turner, iar după alţi patru ani, în rolul care l-a consacrat, cel al agentului James Bond, jucând în şase filme din seria lui Ian Fleming, conturate în jurul agentului secret 007.

A revenit, în 1983, în rolul lui James Bond, într-o abordare cu totul nouă, mai matură şi mai înţeleaptă, în Never Say Never Again, care a avut un succes uriaş.

Şi astăzi, Sean Connery este văzut de cinefilii din întreaga lume drept cel mai bun „James Bond” din toate timpurile, conform https://www.dw.com/.

Îmbrăcat în costumul tradiţional scoţian, actorul Sean Connery a fost înnobilat cu titlul de Sir, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Holyrood din Edinburgh, de către regina Elisabeta a II-a, în iulie 2000.

Sean Connery a fost căsătorit, între 1962-1973, cu actriţa australiană Diane Cilento. Jason Connery, fiul lor, născut la 11 ianuarie 1963, este un cunoscut actor. În 1975, s-a recăsătorit cu artista de origine franco-marocană, Micheline Roquebrune.

 

Sursa: Agepres

 

Registration

Aici iti poti reseta parola