Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Istoria lui Arvinte și a anteriului său
Articole online

Istoria lui Arvinte și a anteriului său

Anteriul este o haină lungă purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut fusese tipică pentru domnii sau boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani ori de lăutari.

Lui Arvinte i se rupsese anteriul în coate. Așa că a tăiat din mâneci ca să-l cârpească. Pentru că lumea râdea de el, a tăiat din poale ca să-şi dreagă mânecile. Astfel până la urmă, anteriul nu mai semăna nici măcar cu un mintean.

Arvinte este un zgârcit din snoavele noastre populare. Este şi personaj al comediei „Arvinte şi Pepelea” de Vasile Alecsandri şi al fabulei „Antereul lui Arvinte” de Alexandru Donici.

Expresia Anteriul lui Arvinte este folosită pentru a indica pe cineva care drege într-o parte şi strică în alta.

Celor ce se comportă la fel, adică celor ce strică într-o parte, spre a drege, chipurile, în altă parte, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul său.

Poezia Sonete de mart, scrisă în anul 1908, din Caleidoscopul lui A. Mirea, avertizează în încheiere cu privire la condiţiile vieţii de atunci: Munceşte fără preget înainte/Şi nu uita că viaţa asta proastă/E ca şi anteriul lui Arvinte.

Antereul lui Arvinte de Alecu Donici

Arvinte coatele au ros la antereu,

Dar n-au stat mult să socotească;

Ci singur el, mereu

Se puse să-l cârpească.

Iar pentru petici de cârpit

Din mâneci au tăiat ca o a patra parte

Şi antereul l-au gătit

Cu mânecile prea scurtate,

Încât oricare le vedea,

De dâns râdea.

Văzând aceasta el, au zis în gândul său:

„Lăsaţi, că doar nu sunt aşa de nătărău,

Vreun lucru mare nu-i

Să-mi tai eu poalele de pe la antereu

Şi mânecile să le pui

Mai lungi decât era”.

Au zis şi au făcut

Dar lumea se mira

Că antereul lui era acum prea scurt,

Şi nu asemăna nici cu un bun mintean

Se-ntâmplă şi boieri de neam

Care-ncurcând averea lor,

Tot cu aceeaşi minte,

Să o îndrepte vor

Şi fac ca şi Arvinte.

Stan Pățitul30

Un fel de Arvinte este şi Stan Păţitul, eroul lui Ion Creangă:

„Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat:

Cu antereu de canavaţă

Ce se ţinea numa-n aţă

Şi cu nădragi de anglie,

Petrece pe ei o mie.

Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul; cică umbla după strâns pielicele, şi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan: l-a pieptănat de i-au mers petecele.

Vorba ceea: Aş veni deseară la voi, dar mi-e ruşine de câni. Şi-acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos”.

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola