Wimbledon este cel mai vechi turneu de tenis din lume. El ocupă un loc aparte în istoria acestui sport. Orice jucător de tenis visează să câștige acest turneu, cel mai prestigios de Grand Slam.
Turneul își trage notorietatea din mediu, suprafața unică și tradiții (ținuta vestimentară obligatorie – albă, capete de serie desemnate de organizatori…).
1875
Totul a început la Wimbledon, la periferia Londrei, în Anglia, în anul 1875. În acel an, All England Croquet Club decide să le propună membrilor săi un nou sport: tenisul; inventat în același an de Major Wingfield.
All England Croquet Club a fost fondat în 1869 de doi britanici: J.H Walsh, director al principalei reviste de loisir din țară, The Field, și Henry Jones, redactorul-șef.
Pentru 120 de lire pe an, ei închiriau o bucată de teren situată la Wimbledon, între Worple Road și o cale ferată.
În 1875, cei doi fondatori cumpără pentru 25 de lire noul joc al lui Major Wingfield.
Membrii All England Croquet Club testează, astfel, tenisul. Și nu doar atât. Îi mai aduc niște modificări, pe ici, pe colo, în câteva rânduri. Henry Jones a tot îmbunătățit regulile jocului de tenis.
În februarie 1877, All England Croquet Club (rebotezat de atunci în All England Lawn-tennis And Croquet Club) trece printr-o pasă proastă financiar vorbind.
Henry Jones propune atunci crearea unui campionat de tenis, pentru a umple din nou casieria clubului.
1877
Astfel, în iulie 1877, lua naștere oficial primul turneu de la Wimbledon. Prima mare competiție din istoria tenisului.
De notat că până în 1922, denumirea oficială a turneului va fi Lawn-Tennis Championship. Prima ediție, la care au avut acces doar bărbații, a durat 5 zile (9, 10, 11, 12 și 19 iulie).
All England Club a găzduit 22 de jucători și circa 200 de spectatori.
Henry Jones, directorul turneului, a pus în joc o cupă în valoare de 25 de guinee.
La vremea aceea, tenisul nu era un sport cu drepturi depline, ci mai degrabă o plăcută metodă de petrecere a timpului.
Dar All England Club a făcut eforturi pentru ca Wimbledon să fie o adevărată competiție.
La 19 iulie, finala primului Wimbledon s-a jucat între Spencer Gore, de 27 de ani, și M. Marshall. Victoria i-a revenit primului (6/1, 6/2, 6/4), care a surprins toți adversarii jucând un joc ofensiv și puternic.
În 1878, participarea este în creștere. Un număr de 33 de jucători încearcă să ajungă în finală, pentru a-l înfrunta pe câștigătorul din anul precedent. Sistemul Challenge Round – câștigătorul era calificat automat pentru finala din anul viitor – a fost în vigoare până în 1922.
Frank Hadow, care era în concediu prin zonă, a avut privilegiul să joace finala cu Spencer Gore.
Acest englez necunoscut nu era favorit, Gore având lovituri puternice. Cu toate astea, Frank Hadow a câștigat finala, spre surprinderea tuturor (7/5, 6/1, 9/7).
Lobul
Hadow tocmai inventase lobul! De altfel, după victorie, chiar și-a exprimat mirarea că nimănui nu i-a trecut prin cap să ridice mingea deasupra adversarului.
Ediția din 1879 a avut 1.000 de spectactori în ziua finalei, și 45 de participanți. În același an, a apărut dublul la bărbați. Echipa victorioasă câștiga un trofeu oferit de Oxford University Lawn Tennis Club.
Turneul feminin
A fost nevoie să fie așteptat 1884 pentru a putea fi văzut primul turneu feminin la Wimbledon. Două surori au jucat în finală. Maud și Lilian Watson. Victoria i-a revenit primei, cu scorul de 6/8, 6/3, 6/3.
Au trecut anii. În paralel cu internaționalizarea tenisului, notorietatea și prestigiul Wimbledonului au crescut. La sfârșitul secolului al XIX-lea, turneul este cel mai important dintre campionatele de tenis din lume; în ciuda creării altor competiții internaționale, precum US Open și Campionatul de la Paris (viitorul Roland Garros).
Sfârșitul secolului este marcat de dominația fraților Renshaw pe peluzele de la Wimbledon. Ernest și Willie (inventatorul smash-ului) colecționează între 1881 și 1890… șapte trofee la dublu și 14 finale la simplu bărbați, dintre care opt s-au soldat cu o victorie.
Willie chiar a câștigat Wimbledon de șase ori la rând (1881-1886) la simplu sau la dublu. Un record.
Cei doi Renshaw au lăsat ulterior locul altor frați: Laurie și Reggie Doherty. Nouă victorii la dublu între 1898 și 1906.
La femei, Lottie Dod (cea mai tânără campioană de la Wimbledon, la vârsta de 15 ani), Charlotte Cooper și Dorothea Douglass dominau: 5 titluri pentru fiecare între 1887 și 1910.
După o întrerupere, din cauza Primul Război Mondial, turneul de la Wimbledon s-a reluat în 1919.
În 1922, turneul se mută la Church Road (amplasamentul actual), mai mare, dar rămâne tot la periferia Londrei, la Wimbledon.
Această mutare este însoțită și de diverse schimbări. All England Club (care nu s-a mutat niciodată) decide la început să adopte definitiv numele de Wimbledon, în locul lui Lawn-Tennis Championship.
Apoi, clubul organizator ia decizia de a renunța la challenge Round. Wimbledon era singurul turneu de tenis care a instituit și menținut acest sistem.
Inaugurare
La 26 iunie 1922 se inaugurează stadionul din Wimbledon. Denumit Court Central, el are particularitatea de a fi acoperit cu iederă și de a fi cel mai mic stadion dintre cele patru turnee ale Marelui Slam (Openul Australiei, Roland Garros, Wimbledon, US Open). Capacitatea sa nu depășește 13.000 de locuri.
Modificările din 1922 nu frânează evoluția turneului. Numărul spectatorilor este în creștere constantă (în 1932, 200.000 de vizitatori), Wimbledonul este dominat în anii 20 de tenisul francez, ca și restul tenisului mondial. Les Mousquetaires și Suzanne Lenglen au câștigat 11 titluri la simplu (6 pentru cei 4 muschetari și 5 pentru Lenglen).
Aventura ia sfârșit brusc în 1931 (în acel an, doi americani se înfruntă în finală, dar aceasta nu se joacă. F. Shield s-a rănit înainte).
Francezii lasă locul americanilor. Donald Budge, Bill Tilden și Helen Wills sunt noii regi ai Wimbledonului până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
În timpul războiului, stadionul de la Wimbledon este afectat într-un bombardament în octombrie 1940.
După încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, turneul și-a reluat activitatea în 1946. Până în 1967, americanii și australienii au dominat turneul.
Inițial, titlurile le reveneau americanilor (Jack Kramer, Budge Patty, tony Trabert, Maureen Connoly și Althea Gibson – prima persoană de culoare care câștigă Wimbledonul).
Începând din 1950, a venit rândul australienilor (Roy Emerson, John Newcombe, Margaret Smith …) să triumfe.
Deschidere
În 1968, lumea tenisului este în revoluție. Se cere ca turneele de tenis să fie deschise amatorilor, dar și profesioniștilor.
Din 1967, Wimbledon declară că deschide turneul tuturor. În 1968, este primul care primește profesioniști, în ciuda amenințării venite din partea Federației Internaționale de Tenis. Și alte turnee fac același lucru. Așa s-a născut tennis Open.
În 1973 Wimbledon cunoaște prima criză. În acel an apare o polemică în lumea tenisului. Jucătorul iugoslav Nikiki Pilic tocmai a primit interdicție de a juca, din partea federației sale, pentru că a refuzat să dispute o partidă de Cupa Davis.
ATP (asociația jucătorilor de tenis) decide să protesteze, boicotând viitoarea întâlnire din sezon: turneul de la Wimbledon. Astfel, 79 de jucători nu participă la ediția din 1973. Panică! Wimbledonul se teme că publicul nu va veni. Din contră, spectatorii sunt prezenți. Sunt circa 400.000 care susțin turneul, pe care îl și salvează.
Anii 70 și 80 sunt sinonimi cu mari lucrări de renovare. Cu ocazia centenarului turneului în 1977 și pentru că a găzduit cei circa 300.000 de spectatori anual, organizatorul Wimbledonului decide să construiască într-o primă fază muzeul internațional al istoriei tenisului. Apoi, în 1979, clădirile care înconjurau centralul sunt reconstruite, iar acoperișul stadionului este înălțat, pentru a se crea locuri suplimentare.
În 1981, Wimbledon cumpără terenuri vecine pentru a construi patru terenuri noi și un sat comercial. Wimbledon se întinde pe 17 hectare, cel mai mare turneu de Grand Slam. Lucrările se termină definitiv în 1985, odată cu mărirea sediului presei.
În anii 70 și 80, suedezii și americanii domină tabloul la bărbați. Suedezul Bjorn Borg înregistrează 5 victorii consecutiv între 1976 și 1980, apoi lasă locul unui alt suedez, Stefan Edberg (1988 și 1990) și apoi americanului John McEnroe (1981, 1983, 1984). Dar la Wimbledon câștigă și un tânăr german, Boris Becker, cel mai tânăr campion al turneului, la vârsta de 17 ani, în 1985.
În 2001, croatul Gorn Ivanisevic câștigă finala la simplu. La femei, elvețianca Martina Hingis câștigă la vârsta de 15 ani, în 1997.
De mai mulți ani încoace, Wimbledonul le aparține americancei Serena Williams și elvețianului Roger Federer.
Ziua Simonei
Din 13 iulie 2019, zi fără pic de ghinion, ci doar de noroc pentru Simona Halep, Wimbledonul îi aparține și Simonei. Și României, și fiecărui român a cărui inimă a bătut sâmbătă de aproape a sărit din piept, timp de 55 de minute, cât a durat partida din finala cu Serena Williams. O partidă urmărită din tribune și de două prințese: ducesa de Cambridge, Kate, și ducesa de Sussex, Meghan Markle.
Simona Halep a intrat sâmbătă în rândul membrilor de onoare ai All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste din lume. Revista Forbes scrie că sunt două posibilități pentru a intra în acest club elitist: să câștigi la Wimbledon sau să te căsătorești cu un prinț.
All England Club are 565 de membri, dintre care 375 plini, iar 1.000 de persoane sunt pe listele de așteptare. Membrii de onoare, ca Simona Halep, sunt în jur de 70, majoritatea campioni sau persoane care au adus importante servicii tenisului.
/p>
SURSA: tennis-histoire.com
