Premiul Nobel a fost acordat anual din 1901 până acum, cu doar 19 excepții. Câștigătorul este desemnat de Comitetul Nobel, pe baza unei liste scurte obținute după analizarea tuturor nominalizărilor.
Dacă eligibilitatea la câștigarea premiului se dovedește severă, să fii nominalizat pentru primirea lui nu este chiar complicat.
Procedura
Nominalizările pot fi făcute de oricine care este calificat să o facă. Candidaturile sunt propuse de guverne, oameni politici, universitari, foști membri ai comitetului sau laureați. De aceea ne putem aștepta la orice.
Lista nominalizaților poate ajunge la 300 de persoane, după care trebuie redusă la 20-30 de candidați. Listele nu sunt date publicității și rămân secrete timp de 50 de ani.
Și, cum nominalizările sunt ”pestrițe”, după cum am văzut, iată că au existat și situații poate de neimaginat.
Nomina odiosa
Au fost, în istorie, cel puțin trei nominalizări care ne-ar putea ridica sprânceana a uluire: Hitler, Stalin și Mussolini.
Primul dintre cei trei care a fost nominalizat a fost Benito Mussolini. Dictatorul fascist italian a fost nominalizat în 1935, exact în anul în care a invadat Etiopia, potrivit warhistory.com.
Nominalizarea a venit după ce el a trecut trei sferturi dintre business-urile italiene sub controlul statului.
Mussolini a fost nominalizat de două persoane. Una dintre scrisorile de recomandare a venit de la un profesor de la Universitatea de Drept din Giessen, Germania, în timp ce cealaltă a venit de la profesorul Gilbert Gidel de la Facultatea de Drept și Științe Politice din Paris, Franța.
Acesta din urmă a fost membru al Consiliului național de la Vichy și Rector al Academiei din Paris în 1941, jucând un rol în eliminarea profesorilor evrei din universitate.
Aceste scrisori sunt de obicei ținute în arhivele Institutului Nobel, dar tocmai în cazul de faţă lipsesc. Prin urmare, motivele care au stat la baza acestei nominalizări nu vor fi niciodată cunoscute.
Chiar dacă a fost nominalizat, Mussolini nu a fost luat în seamă pentru lista scurtă de către Comitetul Nobel. În cele din urmă, premiul i-a fost acordat lui Carl von Ossietzky, un german care a condus lupta contra reînarmării Germaniei.
Hitler, pe listă!
O altă figură din categoria ”nomina odiosa” este nimeni altul decât Adolf Hitler. În anul 1939, el a fost nominalizat de E.G.C. Brandt, care era un membru al Parlamentului suedez.
Erik Brandt, deputat social-democrat și antifascist, nu l-a nominalizat chiar serios pe Hitler.
Denunțând absurditatea premiului, descoperind pe lista candidaților din acel an a numelui premierului britanic semnatar al acordurilor de la Munchen, Neville Chamberlain, deputatul scandinav l-a propus pe Hitler, printr-o scrisoare redactată pe ton ironic.
În cele din urmă a retras această candidatură, tot printr-o scrisoare, datată 1 februarie 1939. O provocare rămasă în istoria Premiului Nobel pentru Pace!
La rândul său Chamberlain fusese nominalizat de mai multe persoane pentru rolul jucat în acordul de la Munchen.
Brandt ținea să sublinieze problemele din politica externă a momentului și faptul că acordul de la Munchen permitea Germaniei să preia o parte din Cehoslovacia.
Dar ideea lui Brandt, oricât de ironică s-a vrut a fi, nu a căzut bine multora, așa că a retras-o.
Chiar dacă Hitler nu a avut nicio șansă să ia Nobelul, în acel an premiul nici nu s-a dat, pentru că a izbucnit Cel de-al Doilea Război Mondial.
În anii de după război au apărut și alte nominalizări ciudate.
Stalin? Cum așa?
Cele mai ciudate au fost două pentru Iosif Visarionovici Stalin. Fostul lider al Uniunii Sovietice a fost nominalizat mai întâi în 1945 și ulterior în 1948.
Prima oară, istoricul și fostul ministru al Afacerilor Externe suedez Halvdant Koht, care era de asemenea membru al Comitetului Nobel, a fost cel care a propus numele lui Stalin. Este imposibil de știut care au fost motivele exacte din spatele nominalizării, dar se pare că erau politice.
Când a fost scrisă nominalizarea, Norvegia era aliată cu Uniunea Sovietică, iar Armata Roșie eliberase parte din țară de ocupația germană.
Țările aliate aveau atunci o imagine bună a lui Stalin, conturată în mass-media, dată fiind acțiunea sovietică în timpul războiului.
Koht se poate să-l fi văzut pe Stalin ca pe unul dintre arhitecții victoriei aliaților și de aceea l-a nominalizat. Totuși, Stalin nu a câștigat premiul, care i-a fost dat lui Cordell Hull.
A doua nominalizare pentru Stalin a venit în 1948 și a avut probabil motive politice. Aceasta a fost trimisă de profesorul cehoslovac Wladislav Rieger.
Stalin nu a primit premiul, dar în acel an din nou nu a fost acordat. Motivul a fost că nu s-a găsit o persoană în viață suficient de importantă pentru a-l lua, un fel de omagiu pentru recent asasinatul Gandhi.
