Tânăr scriitor, contemporan al lui Gheorghe Asachi, în opera lui se resimte revolta împotriva marii boierimi.
A participat la elaborarea proiectului primei constituții românești, numită a „cărvunarilor”.
A scris filozofie și a tradus din Volney, contribuind la înfiriparea preromantismului în Moldova.
A fost un mare precursor al pașoptiștilor, care s-a stins tânăr, la 1830, anul din care poate datează textul pe care îl reproducem în continuare:
Eu mă slujăsc de acest titlu pentru că vreu să mă adresăsc cătră tot Moldovanul și cătră tot Valahul, a căruia suflet simte că are o Patrie și că interesul său și a urmașilor săi este vârtos legat de al ei interes obștesc.
Acest titlu nu este nou, noi îl știm bine, el ne mai trage în pomenire începutul nostru.
Ei măcar, deși nu avem noi a ne făli de o vechime slăvită, măcar de ne și poate zice nișcine că atuncea când Grecia să îmbelșuga în înțelepți vechea Dacie de-abia asculta cu o mirare salbatică învățăturile cele neîncredințate a lui Zamolxis, ucenicul lui Pitagoras.
Că atunce când cărturăria era în floare în Roma, Ovid, urgisit în Dacia, să credea acolo ca în împărăția cea întunecoasă a lui Pluton.
Cu toate acestea, luând sama că colonii romani noi n-am fost așăzați dintru întâi decât în mijlocul șleahului ce vine de la nord la sud, unde trebuia să ne calce ori să ne măture picioarele trecătorilor.
Luând sama că metropolul nostru mai de pe atunce clădit din temeliile lui nu era mai mult în stare a ocroti provințiile lăturașă, că de aceea, lăsați la soarta noastră, de atâtea ori ne-am lăsat sălașurile la varvarii între noi și între dânșii pentru zid despărțitor ori stâncile munților, ori apa Dunării, că pământul nostru de 100 de ori pustiit, deznorodit, biruitor ori biruit întru a lui defensivă au fost încă prea ades și teatru de războaie streine de la Traian și până în zilele noastre.
Acestea luând sama ne va da poate cineva dreptate a ne făli că prin mijlocul veacurilor și prin atâtea strămutări a vremilor noi suntem cei singuri din odraslele Romii, în linie dreaptă, carele cu numele de român am putut păstra până astăzi și am ferit de o stingere de tot numele cel mai mare a stăpânilor lumii.
Sursa transcrierii: Gheorghe Ungureanu, Dumitru Ivănescu, Virginia Isac, Documente din arhive ieșene, vol. I, București, 1976
