Amplasat în vârful celei mai înalte clădiri din Singapore, Tanjong Pagar Centre, acel „super penthouse” cu cinci dormitoare este echipat şi cu o pivniţă de vinuri cu o capacitate de depozitare de 600 de sticle.
„O ofertă a fost acceptată pentru penthouse-ul Wallich”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei conduse de James Dyson, citat de Agerpres.
El a refuzat să facă alte comentarii despre proprietăţile şi afacerile familiei Dyson, care va îşi va păstra totuşi o reşedinţă în bogatul oraş-stat asiatic.
Cotidianul The Business Times, care a raportat în premieră această tranzacţie, a spus că o ofertă de 45,6 de milioane de dolari americani a fost acceptată pentru acel penthouse, al cărui preţ de vânzare a înregistrat o scădere cu peste 15% faţă de preţul cu care a fost achiziţionat de familia Dyson.
Apartamentul, care include şi o piscină, un jacuzzi şi o grădină privată cu vedere spre oraş, a fost estimat în trecut la 73,6 milioane de dolari americani şi era considerat cel mai scump penthouse din oraşul-stat Singapore.
Cumpărătorul este magnatul Leo Koguan, originar din Indonezia. Koguan, care este şi cetăţean american, este preşedintele şi cofondatorul furnizorului privat de produse şi servicii tehnologice SHI Internaţional, un gigant printre ai cărui 20.000 de clienţi se află şi companiile Boeing şi AT&T, potrivit revistei Forbes.
Cealaltă locuinţă din Singapore a familiei Dyson este o proprietate de lux înzestrată cu o piscină Infinity, piscină cu margini revărsate, care generează efectul vizual al unei ape fără sfârşit, şi o cascadă interioară.