Sigmund Freud o considera cea mai importantă carte a sa și-și dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu începutul unui nou secol.
Așa că a fost publicată în 1899, dar are inscripţionat anul 1900 ca dată a primei ediţii.
Freud susţine că visul este protectorul somnului. Atunci când mergem la culcare încercăm să ne detaşăm de realitate, anulând orice stimul extern.
În timpul nopţii, mintea ne protejează, prin vise, atât de stimulii externi, cum ar fi zgomotul sau lumina, cât şi de cei interni, cum ar fi emoţiile, teama sau insatisfacţiile.
Freud consideră că visul este compus din două părţi: conţinutul manifest, care se manifestă la suprafaţă, şi partea latentă. Prima dintre acestea două este reprezentată de ceea ce ne aducem aminte după ce ne trezim.
Freud sugerează că această latură a visului nu are niciun înţeles, deoarece este o reprezentare deghizată a adevăratelor gânduri care au generat visul.
Pe de altă parte, conţinutul latent deţine înţelesurile adevărate ale visului – gândurile interzise sau dorinţele subconştientului.
Legătura între cele două componente ale visului este foarte strânsă. Există mai multe feluri prin care partea latentă devine manifestă: condensarea, care apare atunci când două sau mai multe gânduri latente se combină pentru a crea o imagine sau o situaţie dintr-un vis; înlocuirea, când în loc de a dirija emoţia sau dorinţa către persoana sau obiectul în cauză, acestea sunt transferate, în vis, asupra unui alt obiect; simbolismul; revizuirea, aceasta fiind faza finală de trecere din faza latentă în cea care se manifestă.
Aici visul pierde aparenta absurditate şi incoerenţă.
Freud insistă asupra faptului că visele sunt o formă de îndeplinire a dorinţelor suprimate.
Lumea medicală privea cu scepticism această lucrare, aşa că Freud şi-a continuat studiile singur, izolat de restul cercetătorilor. A început să lucreze cu Dora, una dintre pacientele sale, şi a publicat, în 1901, „Psihopatologia vieţii de zi cu zi”.
Sursa: Agerpres
