Interesanta poveste a bustului în négligé al lui Gebauer de la fereasta caselor de pe Șoseaua Jianu

 

În Bucureștiul interbelic erau câteva statui celebre, care nu aveau nicio valoare, dar stârneau râsul. Despre câteva ne-a lăsat scris Henri Stahl:

În această indiferență arătată de bucureșteni statuilor sunt și câteva excepții.

În primul rând e statuia lui GEBAUER. Mulți o cunosc, dar sunt alții care într-adins se duc să o vadă.

E pe Șoseaua Jianu, pe dreapta, dincolo de monumental aviatorilor, la un balcon, de unde statuia, în pijama, cu tichie pe cap și luleaua în colțul gurii, privește trecătorii.

Gebauer n-a făcut nici politică, nici versuri în viața lui, dar a făcut avere vânzând note de muzică și piane într-o vreme când nu exista radio.

Gebauer își avea magazinul unde era Hotelul și Restaurantul  Frascatti, alături de actualul zgârâie nori al Telefoanelor.

Gebauer a impus, printr-o clauză a testamentului său și sub clauză de dezmoștenire, să i se pună, la balconul caselor lăsate nepoților bustul în „négligé“.

O altă statuie foarte admirată, dar numai de o singură persoană, este bustul în bronz (foto) pe care și l-a ridicat însuși, în grădinița din fața blocului unde-și are apartamentul ce dă în Cișmigiu, poetul Victor Eftimiu.

E întrebare însă dacă, moștenitoriii săi sau invidioșii săi colegi din timpul vieții, îi vor muta bronzul la Bellu.

Un bust, foarte cunoscut pe vremuri de cei ce își făceau armata la regimentul 6 Mihai Viteazul, este al maiorului ENE.

Când un sublocotenent activ sau de rezervă venea pentru întâia oară la cazarma din Dealul Spirii, după ce se prezenta colonelului și ajutorului său, era matematic întrebat de vreun binevoitor:

-Te-ai prezentat maiorului Ene?

-Nu!

-Aoleo!… Du-te repede, omule, să nu te ia la ochi!

Și bietul ofițeraș alerga prin sălile vastei cazărmi întrebând îngrijorat: ”Unde e domnu maior Ene?”.

Un plutonier grav sau chiar un planton mai mucalit îl îndrepta atunci spre o sală din fund unde era… bustul în ghips al eroului de la Grivița.

Cine a fost Henri Stahl

Născut pe 29 aprilie 1877, în București, Henri Stahl a fost un stenograf și scriitor român din părinți de origine alsaciană și franco-elvețiană. Viitorul scriitor a efectuat studii de istorie și de drept, ajungând un apropiat colaborator al maestrului său, profesorul Nicolae Iorga.

O altă influență marcantă în formarea sa a avut-o și sociologul Dimitrie Gusti.

A fost profesor la Școala de Război, unde a predat istorie și limbi străine.

A fost expert judiciar și profesor la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie.

A avut mari contribuții la introducerea stenografiei, grafologiei și metodei de expertiză grafică în România. Astfel, ca prim stenograf al Parlamentului, a inventat sistemul românesc de stenografie (1908), adoptat oficial în 1941.

Pasionat de astronomie și prieten cu Victor Anestin, este autorul unui prim roman SF românesc apărut prin 1914, „Un român în Lună”.

O altă preocupare a sa se lega de istoria Bucureștilor, mai ales a zonelor „colorate” ale periferiei – mahalalele orașului.

A fost tatăl scriitoarei Henriette Yvonne Stahl și al sociologului Henri H. Stahl.

A murit pe 18 februarie 1942 în București.