Întemeietorul primului Institut de Psihologie Experimentală din România este împușcat de legionari și întemnițat de comuniști

 

Câțiva membri ai Mișcării Legionare au încercat să-l asasineze pe când era rectorul Universității din Cluj, în seara zilei de luni, 28 noiembrie 1938, orele 17.

La intersecția străzilor Avram Iancu și Corcheș, trei indivizi necunoscuți, apăr din dosul unui pom și trag asupra lui șase focuri de armă.

Scapă cu viață după patru luni de spitalizare, fiind împușcat de două gloanțe, dar agentul de poliție Enache Gruia care se ocupa de protecția rectorului a fost ucis pe loc.

 În urma procesul intentat în februarie 1939, nouă inși, în frunte cu Pop Ion și Lascaianu Aurel, sunt condamnați la moarte.

După opt luni de la pronunțarea sentinței cei doi studenți atentatori au fost scoși din celulele lor, duși pe mormântul lui Corneliu Zelea Codreanu de la Jilava și împușcați.

Trupurile lor rănite au fost aruncate în flăcările crematoriului.

Sub regimul comunist, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 și depus la Sighet la 7 mai 1950.

A fost acuzat ca a făcut parte dintr-un guvern burghez.

A fost eliberat la 5 iulie 1955.

După încarcerare i-a fost sechestrat apartamentul, i-au fost arse cărți, manuscrise, corespondența.

Cele scăpate de flăcări au intrat în „proprietatea statului”, dar după ieșirea din închisoare nu i-au fost returnate.

Studiile și cariera

Psihologul Florian Ştefănescu-Goangă, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut la 5 aprilie 1881, la Curtea de Argeş.

A urmat școala primară în orașul său natal, apoi a urmat cursurile liceului Matei Basarab din București pe care l-a absolvit în 1899.

S-a înscris în paralel la Facultatea de Drept și la Facultatea de Filosofie și Litere.

În drept își ia licența în 1904, devenind pe urmă profesor suplinitor la Liceul Institutele Unite, urmând în continuare cursurile Facultății de Filosofie și Litere, cu licență în 1905, unde i-a avut ca profesori printre alții pe Titu Maiorescu și Constantin Rădulescu Motru.

În 1908 se căsătorește cu Elena Papadopol, fiica unei familii bogate de origine greacă din Galați.

În același an cu sprijinul material al soției și însoțit de aceasta pleacă în Germania, la Leipzig pentru a-și continua studiile superioare.

A studiat cu Wilhelm Wundt la Leipzig, între anii 1908-1911.

Teza de doctorat a lui Florian Ștefănescu-Goangă, cu titlul Experimentelle Untersuchungen zur Gefühlsbetonung der Farben s-a bucurat de un succes deosebit, fiind publicată nu numai în Germania (1911 și 1964), ci și în Franța (1932), URSS (1940) și SUA (1972).

A fost profesor la Catedra de Psihologie a Universităţii din Cluj (1919) şi subsecretar de stat la Ministerul Instrucţiunii Publice (1936-1937) şi la Ministerul Educaţiei Naţionale (1937).

La iniţiativa sa s-a înfiinţat, în 1927, un laborator de psihologie experimentală pe lângă Catedra de Psihologie a Universităţii din Cluj, care după un an s-a transformat în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest fel din ţara noastră.

În 1929 a înfiinţat editura institutului, la care au fost publicate 34 de lucrări monografice, majoritatea teze de doctorat susţinute în cadrul institutului.

În 1931 a pus bazele, la Cluj, ale Societăţii de Psihologie, structurată în patru secţiuni, corespunzătoare celor mai însemnate domenii ale psihologiei aplicate: psihologia educaţiei, psihologia economică (a muncii), psihologia juridică şi psihologia medicală.

Prin grija sa a apărut, tot la Cluj, „Revista de psihologie teoretică şi aplicată” (între 1938-1949).

Datorită lui s-a reuşit introducerea fişei de observaţie psihologică în toate şcolile din ţară, organizarea unui serviciu psihologic la Căile Ferate, înfiinţarea unor institute psihotehnice la Bucureşti şi la Cluj şi a unor oficii de orientare profesională la Arad, Braşov şi Cluj.

A scris lucrări şi studii de o mare importanţă pentru domeniul psihologiei, printre care: Selecţiunea capacităţilor şi orientarea profesională (1929), „Instabilitatea emotivă” (1936), „Constituţie biopsihică şi criminalitate” (1938), Adaptarea socială (1938), Educaţia copiilor inferior şi superior dotaţi (1939), Măsurarea inteligenţei (1940).

Membru corespondent al Academiei Române (28 mai 1937), repus în drepturi ca membru corespondent la 3 iulie 1990.

A murit la 26 martie 1958.