Dante Alighieri s-a născut în Florența în 1265, într-o familie nobilă înstărită.
A început să scrie poezii încă din adolescență și a fost încurajat de poeți consacrați, cărora le trimitea sonete.
De la vârsta de 9 ani, el a fost îndrăgostit de Beatrice Portinari, o fată de aceeași vârstă cu el, despre care avea să declare în deceniile care au urmat că simbolizează frumusețea feminină perfectă și că este o zeiță spirituală.
În ciuda devotamentului său puternic, Dante a fost ignorat de Beatrice. Astfel, el s-a logodit cu Gemma Donati în 1277, mariaj aranjat între cele două familii ale acestora.
Cei doi s-au căsătorit abia după opt ani, iar cuplul a avut șase băieți și o fată.
Conform history.com, el era un om implicat politic, fiind membru în consiliul de șase persoane care guverna orașul.
S-a remarcat prin duritatea cu care își elimina rivalii, trimițându-i în exil.
Într-o perioadă de neliniște în Florența, el a ales să se implice activ în lupta pentru putere în conflictul Guelfii-Ghibelinii, primii susținuți de papalitate, ultimii de Sfântul Imperiu Roman.
Guelfii și Ghibelinii au reprezentat facțiuni care și-au disputat puterea în mai toate orașele și comunele din Italia medievală.
Conflictul a culminat cu bătălia de la Campaldino din 11 iunie 1289. După victorie, Guelfii s-au scindat în aripa albă, susținută de Dante, și cea neagră.
Primii erau într-o oarecare măsură opozanți ai Papei dorind ruperea de Roma, ultimii fiind susținătorii influenței totale a Papei.
Papa Bonifacius al VIII-lea a pus la cale o ocupare militară a Florenței și l-a mandatat în 1301 pe Carol de Valois (Charles de Valois), fratele regelui Filip al IV-lea al Franței, să conducă misiunea.
Dante a fost mandatat să conducă o delegație a Guelfilor Albi, care să negocieze cu Papa.
În timpul negocierilor, Guelfii negri susținuți militar de Carol de Valois, au invadat orașul Florența și au măcelerit mulți dintre opozanți.
Noua conducere a orașului a decis exilarea familiei Dante și a familiei Gherardini.
Motivul: Dante era considerat un complice al Guelfilor albi, fiindcă în 1302, timp de două luni, s-a aflat la cârma orașului.
Poetul se afla la Roma, iar Papa l-a sfătuit să rămână.
Guelfii negri au decis să îl ierte în schimbul plății unei amenzi consistente, însă el a refuzat să o facă, fiindcă se considera nevinovat, dar și fiindcă îi acuza pe Guelfii negri că au confiscat toată averea familiei sale.
A fost exilat până la plata amenzii, orice tentativă de reîntoarcere în oraș urmând a fi pedepsită cu arderea pe rug.
A călătorit din Verona în Sarzana, apoi în Lucca, dar a sperat tot timpul în revenirea Guelfilor albi la putere.
A trimis scrisori mai multor prinți și a solicitat implicarea Sfântului Imperiu Roman.
Au fost anii în care operele sale erau o mixtură de literatură și dorință de răzbunare. Speranțele sale s-au năruit după atacul lui Henric al VII-lea de Luxemburg în 1312.
Imixtiunea lui Dante în acest atac asupra oraşului este neclară, anumite surse avansând ideea că el ar fi căzut deja și în dizgrația Guelfilor albi.
Au existat tentative de anulare a condamnării la moarte, dacă ar fi plătit o amendă modică, dar el a refuzat să o facă.
Astfel, condamnarea la moarte a fost extinsă și asupra fiilor săi. Pe finalul vieții a fost invitat să se mute la Ravenna.
Impactul asupra literaturii și prozei sale
În 1293, Dante a publicat prima carte de proză și poezie intitulată “Viața nouă”, urmată peste doar câțiva ani de “Banchetul”.
Atunci a început să scrie Divina Comedie, la care a lucrat până la finalul vieții. Cartea a fost publicată cu doar câteva luni înainte de decesul său.
Deloc întâmplător, în carte, ghidul poetului către Paradis poartă numele de Beatrice.
Dante și-a numit opera “Comedie”, însă după moartea sa, ea a devenit extrem de populară.
Versiunea editată la Veneția în 1555 a purtat pentru prima dată titlul de “Divina Comedie”.
Este considerat una dintre cele mai importante capodopere din Evul Mediu și cea mai importantă operă în limba italiană din istorie.
Interesant este că la acea vreme, aproape toată lumea scria în latină, însă Dante a ales să își publice operele și în dialectul din Toscana.
Astfel, el este considerat părintele fondator al limbii italiene și “poetul suprem” al Italiei.
Dante a murit de malarie în Ravenna în 1321.
Abia în 2008 autoritățile locale din Florența au decis să anuleze condamnarea sa la moarte și să își ceară scuze public și simbolic pentru trimiterea sa în exil.
