Înjurătura provine din Roma Antică. Politicienii erau obligați să se lase înjurați de popor în public

 

Unul dintre cei mai iscusiți lansatori de invective în Roma Antică a fost oratorul, avocatul, filosoful, dar mai cu seamă policicianul Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr).

Cicero reușea să își înjure minute în șir advsarii politici fără să se repete.

Plin de patos, nervi și ură, el își jignea opozantii, în special pe Publius Clodius Pulcher (93-52 î.Hr.). Conform g-geschichte.de, într-un discurs în fața Senatului, el l-ar fi acuzat pe acesta că are o aventură cu “curva de sora-să, Clodia”.

Acuzații de incest

“Pentru Clodius nu există nimic sfânt, nici la nelegiuri, nici la dezmăț, unu care comite incest cu propria soră, unu care nu cunoaște legea, dreptul civil și nici limitele proprității”, ar fi spus Cicero.

“Nu sunt cuvinte prietenoase, dar astfel de reacții nu erau ieșite din comun în discursul politic din Roma Antică”, susține istoricul Marin Jehbe.

“Ticălosule, gunoiule, ciumă bubonică, comendiant ieftin sau nemernic dezgustător”, erau printre invectivele folosite frecvent.

Pe placul publicului

Profesorul pentru istoria antică la Universitatea Tehnică din Dresda susține că astfel de atacuri verbale erau pe placul publicului și foarte rar depășeau nivelul de vorbe.

„Atacurile verbale și invectivele făceau parte din viața publică a unui senator de la Roma. Tiradele cu care se jigneau reciproc fără menajamente politicienii aveau însă anumite reguli și un sens bine definit. Politicienii de la acea vreme erau obligați să stea în fața adunării populare și să se lase jigniți public fără să reacționeze în niciun fel. Umilirea publică a fost impusă de la cel mai înalt nivel și avea rolul unui ventil care în abisul creat între cei săraci și cei bogați să limiteze fanteziile de superioritate ale elitelor“, susține Jehbe.

La un moment dat, acest obicei devenise atât de obișnuit, încât nu se mai supăra nimeni, iar romanii făceau concurs de jigniri reciproce.

O mândrie

 “Locuitorii Romei se mândreau cu asta și o considerau o componentă esențială a urbanitas, o formă de comunicare a celor din capitală, în contrast cu rusticitas, simplitatea provincialilor”.

Înjurătura devenise o compenentă a culturii politice.

Repercusiuni fizice în urma altercațiilor verbale aveau loc foarte rar.

Model

Modelul s-a păstrat în unele țări și până astăzi.

“Înjurăturile și invectivele nu au dus la destrămarea Imperiului Roman”, ține să puncteze istoricul. Lucrurile s-au schimbat secole mai târziu, când calomnia a devenit o infracțiune.

Lezarea onoarei personale devenise un act pentru care bărbații erau dispuși să se dueleze pe viață și  pe moarte.