Sub titlul „Muchia de cuţit a lui Ceauşescu”, jurnalista Mary Ellen Fischer surprindea cauzele ce duseseră la ceea ce avea să însemne un deceniu de grele încercări pentru români.
„România se confruntă cu o criză e conomică și speră la cooperarea Statelor Unite pentru amânarea rambursării datoriei de 10 miliarde de dolari către Occident.
Bucureștiul susține că dificultățile sale provin în mare parte din eforturile sale de a-și reduce dependența de Moscova – eforturi care ar trebui să primească sprijin din partea Washingtonului.
Având în vedere opțiunile limitate valabile pentru diplomația noastră, din păcate este recomandabil să ajutăm Bucureștiul.
Președintele Nicolae Ceaușescu este binecunoscut pentru menținerea unui control intern strâns, nepotism și un cult al personalității.
Politica sa economică internă – accentul stalinist pe investițiile de capital și industria grea în detrimentul agriculturii și bunurilor de consum – a fost întotdeauna nepopulară.
Nu toate cauzele imediate ale crizei actuale sunt clare. Între 1958 și 1961, România și-a reorientat radical comerțul departe de blocul sovietic – astăzi, 52% din comerțul său este cu Occidentul și țările în curs de dezvoltare – și a avut grijă să evite împrumuturile excesive.
Până în 1980, cheltuielile din România pentru deservirea datoriei sale au fost cele mai scăzute din Europa de Est.
De atunci, datoria sa cu valuta forte s-a mărit considerabil, în mare parte ca urmare a importurilor agrare şi de petrol, deși situația încă nu este aproape la fel de gravă ca cea a Poloniei.
În 1981, o scădere a producției agricole, un sistem ineficient de distribuție a alimentelor și creșterile bruște ale exporturilor de alimente pentru a câștiga valuta forte s-au combinat şi au produs cele mai grave deficiențe alimentare din ultimele decenii”, se arată în articolul păstrat în arhiva The New York Times.
