La 9 aprilie 1943, guvernul SUA a oferit un contract de 400.000 de dolari pentru construcţia unui Electronic Numerical Integrator And Computer.
Primul calculator electronic pentru uz general, denumit ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer”, a fost lansat oficial la 14 februarie 1946, prin prezentarea sa la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite ale Americii.
În data de 15 februarie 1946, ENIAC a intrat pe prima pagină în The New York Times.
Pentru mulţi, evenimentul marchează începutul erei electronice a calculatorului.
ENIAC a fost conceput şi proiectat de John Mauchly (n. 1907 – m. 1980), fizician şi inginer, şi John Presper Eckert (n. 1919 – m. 1995) de la Universitatea Pennsylvania.
Cei doi au trimis o propunere guvernului pentru ca acesta să ofere fonduri în vederea construirii unei maşini care să calculeze tabele cu tragerile artileriei.
La 9 aprilie 1943, guvernul a oferit un contract de 400.000 de dolari pentru construcţia unui Electronic Numerical Integrator And Computer.
Echipa de ingineri proiectanţi era formată, printre alţii, din Bob Shaw (tablouri funcţionale), Chuan Chu (împărţire/rădăcină pătrată), Kite Sharpless (programator principal), Arthur Burks (înmulţire), Harry Huskey (citire/imprimare), Jack Davis (acumulatori) şi Iredell Eachus Jr.
Construit între 1943 şi 1945 la Şcoala Moore de la Universitatea din Pennsylvania, primul calculator electronic pentru uz general nu a fost livrat armatei decât abia după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Datorită tehnologiei sale electronice, spre deosebire de tehnologia electromecanică, este de peste 1.000 de ori mai rapid decât orice computer anterior.
Aparatul putea efectua 5.000 de adunări şi 300 de înmulţiri pe secundă (pentru comparaţie, acum microprocesoarele pot realiza 100 milioane de adunări pe secundă).
Deşi tuburile vidate ocupau mult spaţiu, utilizarea lor a crescut viteza de calcul de o mie de ori faţă de alte aparate folosite până atunci.
S-a considerat că ENIAC a făcut mai multe calcule pe parcursul celor zece ani în care a funcţionat decât a făcut toată omenirea până atunci.
Calculatorul ENIAC era o maşină de mari dimensiuni şi ocupa o cameră întreagă în formă de U de peste de 1.000 de metri pătraţi.
Conţinea peste 100.000 de componente electronice. Folosea sistemul zecimal, care permitea oamenilor citirea uşoară a cartelelor perforate.
Un mare dezavantaj consta în faptul că era foarte dificil să schimbi instrucţiunile, deoarece pentru a fi programate din nou trebuiau schimbate poziţiile firelor, manual.
Aproximativ 2.000 de tuburi vidate ale computerului au fost înlocuite în fiecare lună de către o echipă de şase tehnicieni.
Multe dintre primele sarcini ENIAC au fost pentru scopuri militare.
Aparatul nu a devenit pe deplin operaţional până în 1952, proiectul fiind abandonat inclusiv de către John Mauchly şi J. Presper Eckert, care au înfiinţat o companie de calculatoare în 1948, iar în 1949 au realizat Computerul Binal Automatic – BINAC, care folosea bandă magnetică, în loc de cartele perforate, pentru stocarea de date.
Când a fost finalizat, ENIAC conţinea aproximativ 18.000 de tuburi de vid şi a cântărit 30 de tone.
Terminat prea târziu pentru a fi folosit în război, prima lui sarcină a fost să efectueze calcule pentru construirea unei bombe cu hidrogen.
Din cauză că erau necesare două zile pentru a comuta firele, pentru schimbarea instrucţiunilor, ENIAC nu era o maşină eficientă pe postul de calculator cu scopuri generale.
Maşina a fost utilizată pentru calcule în prezicerea vremii, în proiectarea tunelurilor aerodinamice şi la studierea Cosmosului.
O parte a maşinii se află expusă la Institutul Smithsonian din Washington, SUA.
Sursa: Agerpres
