În Roma antică, semnele cu degetul mare ridicat sau coborât aveau semnificația opusă celei de azi

 

Semnul cu degetul mare ridicat vrea astăzi să spună că lucrurile sunt OK. Degetul în jos înseamnă, dimpotrivă, dezacord, înfrângere etc. Însă această simbolistică se bazează e o eroare.

Această simbolistică își are rădăcinile în luptele cu gladiatori din Roma antică, unde cel dintâi ar fi însemnat cruțarea luptătorului înfrânt, iar cel de-al doilea uciderea acestuia.

Însă această concepție este greșită: adevărul era exact pe dos. Degetul îndreptat spre pământ însemna în realitate „arma jos!”, adică gladiatorul înfrânt merita să trăiască pentru a continua să lupte în arenă spre încântarea spectatorilor.

Degetul îndreptat în sus, semnifica opusul.

Simbolistica eronată de astăzi îl are la origine pe pictorul francez Jean-Léon Gérôme și al său tablou din 1872 cu titlul „Pollice verso” („degetul mare în jos”). Gestul făcut de mulțimea din tablou a fost interpretat de publicul din secolul XIX ca un gest de nemulțumire la adresa înfrântului.

Este foarte probabil ca pictorul să nu fi avut intenția de a transmite acest mesaj, ci dimpotrivă.

Din păcate, opera și mai ales interpretarea acesteia au devenit atât de populare încât eroarea a devenit realitate. La aceasta a contribuit din plin și Hollywoodul, mai ales cu Gladiatorul lui Ridley Scott. Pentru a-l convinge pe regizor să accepte să facă filmul, producătorii i-au arătat lui Scott o reproducere a tabloului lui Gérôme. „Imaginea mi-a vorbit despre Imperiul Roman și despre măreția și slăbiciunea lui. Am știut chiar în acel moment că am devenit pasionat”, a comentat Scott.

Istoricii dinaintea lui Jean-Léon Gérôme au spriinit ideea că „degetul mare în jos” însemna la romani că gladiatorul trebuie cruțat, nu ucis.

O traducere din 1601 din Pliniu asimilează gestul cu un „asentiment” sau cu o „favoare”, iar în traducerea din 1693 a lui John Dryden din Satirele lui Juvenal spune că semnul morții era degetul mare ridicat și înclinat în spate.

Ori de câte ori un gladiator era grav rănit, arbitrul care supraveghea lupta (putea fi însuși împăratul sau persoana cu rangul cel mai înalt) trebuia să stabilească dacă luptătorul trebuia să trăiască sau să moară în funcție de felul în care luptase.

Oarecum asemănător cu „concursurile de talente” din zilele noastre, arbitrul își întemeia decizia pe pasiunile exprimate de mulțimea prezentă în tribune. Aceasta, fie ovaționa și arăta degetul în jos, fie huiduia și ridica degetul.

Unii istorici susțin că degetul mare ridicat însemna ridicarea sabiei și împlântarea acesteia în inima înfrântului.