Evenimentul Istoric > Articole online > În prima linie a frontului, se războiește cu epidemia
Articole online

În prima linie a frontului, se războiește cu epidemia

În anii Războiului de Reîntregire Naţională a fost mobilizat în cadrul Spitalului de Contagioşi nr. 2 pentru combaterea epidemiilor de tifos exantematic.

Medicul Dumitru Combiescu și-a continuat pregătirea la Strasbourg, în perioada 1921-1922, apoi la Paris, Boston, Baltimore, New York, Londra (1925).

A lucrat la Spitalul Militar Central din Bucureşti în laboratorul, ulterior Institutul de Seruri şi Vaccinuri condus de dr. Ioan Cantacuzino.

A fost profesor de medicină experimentală (1938-1949) şi de epidemiologie (1948-1961) la Facultatea de Medicină din Bucureşti, din 1948 conducând şi Secţia de Ricketsioze a Institutului „Dr. I. Cantacuzino”.

Vaccinarea

A adus contribuţii într-o serie de probleme ale microbiologiei şi epidemiologiei, vaccinarea antitifoparalitică, anafilaxia, anticorpii heterofili, tifosul exantematic, febra butanoasă, leptospiroze, bruceloze, pe care le-a identificat pentru prima oară în România.

Împreună cu C. Ionescu Mihăieşti, a studiat infecţia dezinterică experimentală la maimuţele inferioare, mecanismul infecţiei cărbunoase, vaccinarea antidezinterică, evidenţiind, între altele, imunitatea antistafilococică, precizează lucrarea „Membrii Academiei Române/1866-2003”.

A imaginat modele originale ca reproducerea experimentală a tifosului exantematic la câine, leziunile pancreatice în difterie, efectul splenectomiei în evoluţia febrei recurente, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se expuse în lucrări precum „Meningita cerebrospinală epidemică cu exantem” (1916), „Cercetări asupra variaţiilor antigenice microbiene în raport cu mediile de cultură” (1928), „Cercetări experimentale asupra febrei butunoase” (1935), „Vaccinaţiunea contra tifosului exantematic” (1945), „Trecerea agentului patogen al tifosului pulmonar (Febra Q) prin lapte de la mamă la noul născut. Cercetări pe cobai” (1950) şi altele.

Doctorul Dumitru Combiescu a fost membru al Academiei de Medicină, al Societăţii de Biologie, al Societăţii de Chirurgie, al Societăţii de Hematologie, al Societăţii Ştiinţifice Panunionale „Mecinikov” a Microbiologilor, Epidemiologilor şi Infecţioniştilor din URSS etc.

A fost distins cu premiul „Oroveanu” al Academiei Române (1934 şi 1935) şi a fost laureat al Premiului de Stat. A fost decorat cu „Virtutea Militară” (1913).

A murit la 25 noiembrie 1961, la Bucureşti.

Registration

Aici iti poti reseta parola