Delegații partidelor au și venit și și-au prins cu ace, de reverele hainelor de zile mari, semnele respective, de dimensiuni uriașe, tăiate în hârtie.
Cei mai tineri se plimbă gravi și tăcuți, cu mâinile la spate și cercetează supremi, în ajunul unei bătălii capitale.
Alții, vârstnicii mai ales, se arată veseli.
Se învârtesc ca titirezii și zâmbesc oricui și la orice: oameni și vite, cer și pământ.
În fine, sunt și cei constincioși… Aceștia agață oemenii în trecere – neobosiți.
Cum zăresc o căciulă mișcându-se pe linia alba a drumului se înalță pe vârfurile picioarelor, scrutează mutra de sub ea și cheamă discret, cu tărie:
- Psst?… Nene Dumitre… N-auzi?… Nene Dumitre!… Băăă!… Ia vino-ncoa…
Trage omul la o parte și-l ține bine de surtuc, în timp ce îl dăscălește pentru mâine. Își mută capul, după ochii lui, ca și cum ar căuta să-i ascundă un spectacol funebru.
Dacă cumva se ivește altceva, îl lasă pe nea Dumitru, care se grăbește s-o șteargă și începe cu celălat:
- Psst? … Moș Tudore… Ia fă-te încoa… Moșule!… Ei, fir-ai al dracului!… Moș Tudore, fii bun, te rog…
Dar toți, absolut toți – fără deosebire de partid ori vârstă – sunt foarte emoționați și foarte nervoși și toți împart afișe.
Au început a se abate oameni – unii cu femeile și copii – de pe la Crăpături, Roșiile ori Necsulești.
Vin să vadă ce mai e, ce se pregătește, ce se vorbește.
Se opresc și privesc lung la afișele mari care au început a răsări pe uluci.
Unii au venit adunați, câte 15-20.
Dar căldura din drum și voia bună din cârciuma lui Gheorghe îi desface pe nesimțite.
Se înțepenesc în colțul unei mese, unde vorbește unul mai deștept. Se împing la tejghea și acolo așteaptă, satisfăcuți și răbdători, să le vină rândul la un țoi.
Câte unul mai umblat și mai cunoscut al locurilor se strecoară în odăița din dos a cârciumii.
Acolo se mânuie cărți de joc.
Se joacă copcica, pe poli și se pierd sute, sute bune: sunate și încercate.
Înainte trage o carte, jucătorul bagă degetele în gură și le udă bine. Apoi ridică, cu luare aminte, cartea de joc.
Se și bea vârtos. Dar și aici politica își vâră, în cele din urmă, codița… Căci doar mâine vor vota toți…
- Mă să vedeți voi de nu iasă tot domnu Popescu…
- Păi, cum de nu… – își bate joc Marinică de la „Bangă”.
- Iasă că a făcut o poezie…
- Taci mă, că te râde lumea… (…)
Concluzia o trage Fițoiu, care cântă cu voce lălâie și puțintică:
Frunză verde busuioc
Mă născui fără noroc
C-am pe inimă un foc…
Of, of, Leano!
Sursa: Lory Panaitescu-Zătreni, În ajun de alegeri, Realitatea ilustrată – 30 iunie 1937
