Împușcat în cap la Revoluție. Șocanta și pe nedrept uitata moarte a actorului Horia Căciulescu

 

Câţi îşi mai amintesc că actorul Horia Căciulescu a fost împuşcat în cap la Revoluţie, în ziua de 24 decembrie, dintr-o gravă eroare, o decizie pripită şi inconştientă, o greşeală de neiertat, chiar dacă totul a fost pus pe seama confuziei, haosului, tensiunii ridicate, momentului de isterie generală în care ne-am aflat cu toţii în acele zile de decembrie 1989?

„Îl auzise pe Arșinel, negând, la radio, că Stela Popescu e teroristă. Se zvonea că mitraliază oamenii dintr-un Trabant alb. L-a bufnit râsul, a zis că revolta s-a terminat și a plecat spre Palatul Telefoanelor”, povestesc apropiații marelui actor.  

Horia Căciulescu, actor de comedie, partener de cuplete cu Puiu Călinescu, a fost ucis pe 24 decembrie 1989, în București, în zilele Revoluției Române, de către niște militari care, culmea, îl recunoscuseră.

Pe 24 decembrie 1989, la două zile după fuga lui Ceaușescu și cu o zi înainte de ciudata execuție de la Târgoviște, niște militari imbecilizați de isteria teroriștilor n-au avut nimic mai bun de făcut decât să deschidă focul asupra unei Dacii, pe care au ciuruit-o. Soarta a făcut ca în acea mașină să se afle Horia Căciulescu.

Psihoza

Psihoza „teroriștilor“ a fost întreținută zile și nopți la rând de posturile de radio și mai ales de Televiziunea devenită, peste noapte, extrem de „Liberă“.

În acele zile de haos, dezinformările și zvonurile erau la ordinea zilei. Din păcate, au făcut victime. Primele zvonuri au fost cele despre apa otrăvită, despre barajele de acumulare aruncate în aer sau despre rezervele de sânge transfuzabil distruse ori doar contaminate. Și, desigur, despre „teroriștii“ de toate națiile și de toate culorile.

Într-un interviu acordat mult mai târziu, actorul Alexandru Arșinel a povestit una și mai boacănă: atunci, în decembrie ’89, ajuns la Radio, a trebuit să dezmintă public un zvon care circula prin Capitală. Un zvon care spunea, nici mai mult, nici mai puțin, că Stela Popescu este teroristă și umblă prin București cu un Trabant din care mitraliază lumea de pe stradă.

Lupta cu ”teroriștii”

Lansate mai ales de pe ecranele televizoarelor, chemările disperate la lupta cu „teroriștii“ au aruncat atât Bucureștiul, cât și restul țării într-un haos de nedescris.

Aduse de prin toată țara, dar lipsite de o comandă unică, forțele militare din cele mai diverse specializări, conduse de tot soiul de imbecili cu pretenții de mari comandanți de oști, s-au înghesuit peste tot până ce au ajuns, efectiv, să se calce pe călcâie și să se împuște unii pe alții.

Plasați în tot soiul de așa-zise „dispozitive de luptă“, aceiași militari care executaseră ordinele ucigașe ale lui Ceaușescu s-au dat peste cap să-și dovedească zelul antiterorist.

La Palatul Telefoanelor

Astfel, în centrul Capitalei, doar în zona Palatului Telefoanelor au acționat peste patru sute de militari veniți de peste tot, de la spilcuiții Regimentului de Gardă la soldați ai trupelor de Securitate.

Toți susținuți de tancuri, TAB-uri și transportoare-amfibie. Se spune că nu Moartea este cea care ne caută pe noi, ci că, atunci când ne vine ceasul, noi suntem cei care plecăm grăbiți la întâlnirea cu Ea. Ei bine, exact în acel furnicar bezmetic și-a găsit Horia Călinescu să se ducă în seara de 24 decembrie 1989.

De atunci până în ziua de azi, procurorii au tot promis că vor ancheta și elucida „misterele Revoluției”. Dar, până la urmă, au reușit să producă doar un lung șir de decizii de neîncepere a urmăririi penale (celebrele NUP-uri).

În ceea ce privește Revoluția din București, anchetatorii au deschis, încă din ianuarie 1990, un dosar imens, cu peste o sută de volume, înregistrat sub numărul 97/P/1990.

Dosar la care au muncit ani la rând, justificându-și astfel salariile generoase pe care le-au primit. Tot ce a rămas din munca lor sunt relatările martorilor care descriu aproape pas cu pas dramaticele evenimente din decembrie 1989.

Era la volan

Inclusiv cele legate de moartea lui Horia Căciulescu. Ce aflăm de acolo? Că în seara de 24 decembrie actorul a plecat, cu Dacia personală, la Palatul Telefoanelor, de unde voia să vorbească cu cineva din străinătate.

El era la volan, iar în mașină se mai aflau, pe locurile din spate, două tinere cunoștințe, surorile Milica și Vica Gavriliuc.

Ajuns pe strada Constantin Mille, actorul s-a trezit în fața unei formațiuni de soldați, infanteriști comandați de lt. maj. Emil Pană, de la UM 01395 București. În plus, zona era ținută sub control de mai multe TAB-uri.

Mai mult decât atât, carosabilul era blocat de o betonieră, târâtă acolo chiar de niște militari din „dispozitiv“. În declarația sa, dată ca martor, lt. maj. Emil Pană le-a povestit procurorilor cam tot ceea ce a făcut el la Revoluție.

Atunci, în decembrie 1989, avea gradul de locotenent-major și era comandant de companie la UM 01305. La anchetă a declarat că, pe 21 decembrie 1989, era dislocat în zona fostului CC al PCR.

Apoi, a mai spus că tot el a condus cordoanele de baraj de la Scala, dar și că a tras cu un aruncător de grenade în Palatul Telefoanelor.

Din cauza lui, acolo au murit și doi militari de la alte unități, militari trimiși, culmea, tot ca să lupte cu „teroriștii“.

Privitor la moartea lui Căciulescu, ofițerul Emil Pană a relatat: „Precizez că acesta nu a oprit la primul baraj aflat mai sus de noi, iar când a ajuns cu autoturismul în zona noastră, s-au efectuat somații de către militarii mei, care se aflau sub transportoare și care i-au cerut să oprească, dar actorul nu a înțeles somația, continuându-și drumul. Am dat ordin să se tragă, iar un soldat a tras în șofer, în zona capului. După ce actorul a fost împușcat s-au efectuat somații de ieșire a celor două femei din autoturism, dar ele n-au coborât imediat. Abia după un timp s-a deschis o portieră, s-a coborât un picior, după care soldații au tras, o femeie s-a retras, s-a deschis și cealaltă ușă, dar a doua femeie, fiind împușcată în fund, s-a retras“.

Așadar, ofițerul știa că la volanul mașinii se afla cunoscutul actor Horia Căciulescu. Dar asta nu l-a interesat și a ordonat deschiderea focului.

Desigur că nici prin cap nu i-a trecut că femeile n-au ieșit imediat din mașină pentru că erau și ele rănite. Dar putem să bănuim cât s-o fi hlizit el văzând că au împușcat-o pe una dintre ele exact în fund.

De fapt, focul asupra mașinii a fost executat de către doi militari în termen: fruntașul Ionel Silea și soldatul Petre Ghiță.

Audiați și ei, soldații au afirmat că, înainte de a trage, l-au somat regulamentar pe conducătorul mașinii, dar este foarte probabil ca, din cauza zgomotului infernal din zonă, somațiile lor să nu fi fost auzite.

Făcut de nerecunoscut

Expresia „au tras în zona capului“ este un eufemism. De fapt, gloanțele au spulberat, pur și simplu, capul actorului. Astfel se face că el nu a putut fi recunoscut decât pe 27 decembrie, dată menționată și pe actul său de deces.

De atunci au trecut 30 de ani.

Foarte puțini au fost cei care au apucat să plătească pentru morții Revoluției. Iar foarte mulți dintre ofițerii bezmetici care au tras și înainte și după 22 decembrie 1989, în loc să înfunde pușcăria, au fost avansați, peste noapte, la grade și funcții pe care, în condiții normale, nici măcar nu le-ar fi visat.

 

Parteneri