Condamnat la 6 ani de închisoare, Grigore Pantazescu şi-a găsit sfârşitul în împrejurări ciudate, cu doar câteva luni înainte de a-şi ispăşii pedeapsa.
Ziarul CIOMAGUL de joi 30 august 1884 publica articolul „Împușcarea lui Pantazescu și comoara de la Cozia”:
„Împușcarea lui Pantazescu, vestitul fur al closcei cu pui de aur, închis în penitenciarul Cozia rămăsese învăluită în mister. Iaca niște amănunte relative la împușcarea acestui nenorocit, culese din izvor autentic.
În anul trecut, d-nul Orăscu, acualul director al penitenciarului, găsește de cuviință să dărâme un zid vechi pentru deschiderea unei comunicații în interiorul arestului. Patru arestați armați cu târnăcoape se și pun pe lucru.
După mai multe lovituri, cad din crăpăturile zidului niște obiecte de argint, tăvi, linguri, cești și alte vase de formă antică. Arestații surprinși stau din lucru și vestesc pe director, care venind îndată, strânge obiectele și ordonă a se urma dărâmarea zidului în asistența sa. Zidul cade și lasă a se vedea între ruine o ladă bine închisă și legată cu cercuri de fier. D. Orăscu nu pierde timp, ci îndată cu ajutorul celor patru arestați transportă lada împreună cu celelalte obiecte la locuința sa.
Trei din condamnați se înapoiază la lucru, iar pe cel de al patrulea, care era condamnat pe viață, îl oprește directorul și tocmai după două sau trei ore vine lângă dânșii, însă beat topit, spunându-le că în ladă s-a găsit o mulțime nenumărată de bani din aur și că d. director are să ceară grațierea lui.
În adevăr, d-na Orăscu, soția directorului, pleacă la București chiar a doua zi și după zece zile vine grațierea condamnatului pe viață.
După câtva timp se mai liberează încă unul a cărui osândă se împlinise. Cel de al treilea se transferă la un alt penitenciar. Dar în escortarea lui prin Rîmnic, cere să fie dus înaintea procurorului local, având să-i predea o reclamație din partea unor arestați. Procurorul vine la cazarma călărașilor, unde era condamnatul, și primește reclamația, care nu era alta decât o denunțare despre găsirea lăzii cu bani și argintărie.
Procurorul, ca să se poată pune în curentul afacerii, s-a adresat îndată către colegii săi din Vlașca și Muscel, unde își au domiciliul cei doi foști condamnați pentru a culege informații asupra celor denunțate.
În fine, d. Orăscu aflând despre acestea o bagă pe mânecă, cercetează în penitenciar și ajunge să se încredințeze că cei care au denunțat au fost îndemnați de către Pantazescu, care le și scrisese denunțarea. D. director se supără foc.
Duminică 19 ale curentei, după amiază, pe când Pantazescu cu sentinela după dânsul se preumbla pe marginea Oltului alegând pietre cu care să ascută instrumentele care-i serveau la strungărie. Se pomenește cu soldatul de la spate că-i strigă: Stai! Pantazescu, surprins, se întoarce către el și mai înainte de a putea zice un cuvânt, o împușcătură răsună și cade la pământ, lovit în pântece.
Pantazescu, care mai avea câteva luni de închisoare, se consacrase muncii. Totdeauna vizitatorii îl aflau lucrând cu strunga diferite obiecte de lemn, între care bastoane de toată frumusețea. În anul 1882, La Expoziția județului, a fost premiat cu medalia de aur pentru sculptură în lemn, și un d. Fălcoianu a cumpărat o vioară lucrată cu atâta artă încât a excitat admirația tuturor.
Medicul a declarat că Pantazescu a murit asasinat, pentru că un om când fuge primește glonțul în spate, iar nu în față.
Deja circulă zgomotul că directorul este dat în judecăți”.
