Crearea Austro-Ungariei este consecința unei foarte lungi istorii, care a permis unei familii originare din modestul castel al Habsburgilor, în Elveția, să domine toată Europa Centrală grație unor fructuoase alianțe matrimoniale.
În 1806, dinastia de Habsburg își schimbă titlul simbolic de împărat al Germaniei cu cel de împărat al Austriei.
În 1866, învins de Prusia la Sadowa, împăratul Austriei, Franz Josef (foto) renunță la pretențiile sale asupra Germaniei și decide să se intereseze de alte popoare.
El ascultă de sfaturile soției sale, Elisabeta, o prințesă bavareză sensibilă la farmecele maghiarilor.
Supranumită „Sissi”, împărăteasa este o femeie frumoasă cu un păr splendid. Destinul său tragic va crea o întreagă literatură și îi va aduce celebritatea actriței Romy Schneider.
Franz Josef I își împarte statele între austrieci și maghiari.
La răsăritul râului Leitha, Transleithania include Ungaria istorică, Croația, Transilvania, Slovacia, Cracovia. Capitala este la Pesta.
Restul imperiului devine Cisleithania, cu majoritate germanofonă, dar și cu slavi și italieni, având capitala la Viena.
Cehii, care se revendică de la faimosul regat de Boemia, sunt marii perdanți ai compromisului austro-ungar.
Însă ei își pun toate speranțele într-o eventuală triplă monarhie.
Cu structura sa politică foarte suplă, Austro-Ungaria este considerată o precursoare a actualei Uniuni Europene, scrie Hérodote.
Ea va beneficia timp de 50 de ani de o mare înflorire culturală. De la Trieste la Cracovia, toată Europa Centrală păstrează nostalgia acestei perioade, de la arhitectură la stilul de viață.
Însă, la sfârșitul Primului Război Mondial, președintele american Woodrow Wilson și premierul francez Georges Clemenceau vor încuraja spargerea „Mitteleuropei” pe baza dreptului popoarelor de a-și decide singure soarta.
Grație acestui deznodământ, a fost posibilă crearea României Mari.
